Rapid Bucureşti, calificare istorică în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin

0
Publicat:

Rapid Bucureşti s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins formaţia slovenă Krim Mercator Ljubljana, cu scorul de 30-24 (12-8), duminică, în manşa secundă a play-off-ului, desfăşurat în Sala Polivalentă din Capitală.

Rapid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal FOTO Sport Pictures

Campioana României a reuşit să întoarcă scorul din tur, când Krim s-a impus cu 29-24.

În sferturile de finală, Rapid va întâlni deţinătoarea trofeului, Vipers Kristiansand.

În returul cu Krim, Rapid a controlat jocul de la un capăt la altul, iar în prima repriză a avut avans de cinci goluri o singură dată, 12-7 (min. 29), avantajul la pauză fiind de patru goluri, 12-8, potrivit Agerpres

În partea secundă, Rapid s-a desprins la şase goluri, 14-8 (33), dar Krim s-a apropiat la trei goluri, 19-16 (43). Echipa antrenată de Kim Rasmussen şi-a mărit din nou avansul de pe tabelă, la şapte goluri de data aceasta, 25-18 (54), însă finalul a fost pe muchie de cuţit. Krim a reuşit două goluri la rând şi scorul era 29-24 în min. 59. Pe atacul Rapidului, Estavana Polman a fost lovită în faţă de Liepoja, care a primit cartonaş roşu. Sorina Grozav a transformat aruncarea de la 7 metri, iar formaţia slovenă a avut ultimul atac. Rapid s-a apărat foarte bine, iar Dmitrieva a ratat o pasă spre Radicevic în ultimele secunde, astfel că Rapid a obţinut calificarea.

Pentru Rapid au înscris Estavana Polman 8 goluri, Sorina Grozav 6, Orlane Kanor 5, Jennifer Gutierrez Bermejo 4, Danila Jose Carlos Azenaide 2, Albertina Da Cruz Kassoma 2, Marta Lopez Herrero 1, Lorena Ostase 1, Alicia Fernandez Fraga 1.

Denisa Şandru a apărat 5 aruncări (23,81%), iar Ivana Kapitanovic a apărat 3 (27,27%).

Golurile echipei antrenate de Dragan Adzic au fost reuşite de Aleksandra Rosiak 7, Daria Dmitrieva 5, Jovanka Radicevic 5, Sanja Radosavljevic 3, Tjasa Stanko 2, Nastasa Ljepoja 1, Alja Varagic 1.

Jovana Risovic a parat 11 şuturi (26,83%).

Meciul a fost arbitrat de portughezele Marta şi Vania Sa, iar delegat EHF a fost sârboaica Tatjana Medved.

În sferturi, CSM Bucureşti va înfrunta echipa daneză Team Esbjerg, care a trecut în play-off de Brest Bretagne Handball cu 28-25 şi 27-24.

În alte sferturi, FTC-Rail Cargo Hungaria o va întâlni pe Metz Handball, iar Odense Handbold va primi replica echipei maghiare Gyori Audi ETO KC.

Odense a eliminat în play-off echipa norvegiană Storhamar Handball Elite, după 30-22 şi 30-30, iar FTC-Rail Cargo Hungaria a trecut de Buducnost Bemax Podgorica, după 28-24 şi 27-22.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"