Raliul Argeşului revine oficial în calendar după aproape un deceniu. Ce surpriză pregătesc organizatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raliul Argeşului, una dintre competiţiil de tradiţie ale automobilismului românesc, va reveni după 9 ani în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop calendarul şi chiar va deschide sezonul 2019.

Competiţia se va desfăşura în perioada 2-4 mai, iar una dintre marile surprize pregătite de organizatori este faptul că piloţii vor avea ocazia din nou să îşi arate măiestria atât în zona stadionului Nicolae Dobrin din Piteşti, acolo unde va avea loc proba super specială, dar şi la poalele Transfăgărăşanului. De altfel, traseul raliului se întinde în unele dintre cele mai importante zone turistice ale judeţului, de la barajul Vidraru, la Curtea de Argeş şi Cetatea Poenari.

”Suntem bucuroşi că putem continua tradiţia automobilismului sportiv, repunând pe harta naţională Raliul Argeşului, după 9 ani. Îmi face o deosebită plăcere să reînnoim acest nobil sport, iar desfăşurarea acestei competiţii extraordinare onorează judeţul Argeş şi în egală măsură pe noi toţi. Suntem onoraţi să fim parteneri la acest mare eveniment sportiv şi aşteptăm un număr cât mai mare de argeşeni, dar şi de iubitori de automobilism din toate colţurile ţării să fie prezenţi, să descopere Argeşul!”, a declarat  Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, partenerul oficial al competiţiei.

Pentru evenimentul organizat de DTO Rally Team se aşteaptă un număr aproximativ de 80 de echipaje, aceasta fiind şi limita maximă admisă de regulamentul particular. „Ne bucurăm deja de un interes important din partea sportivilor, care vor să fie prezenţi la această etapă. Suntem fericiţi că am reuşit performanţa de a readuce Argeşul în prim planul raliurilor”, a declarat Cristian Dolofan.

Norris Măgeanu, în prezent preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS), a fost cel care a organizat ultima ediţie a Raliului Argeşului, în 2010. „Mă bucur atât ca argeşean, cât şi ca preşedinte al federaţiei, pentru că o competiţie care a fost tot timpul la înălţime se întoarce. Cu siguranţă toată suflarea motorsportului are aşteptări mari şi cu siguranţă va ieşi un eveniment deosebit”, a afirmat preşedintele FRAS.

Unul dintre principalii candidaţi la câştigarea etapei va fi, fără doar şi poate, chiar argeşeanul Vali Porcişteanu, vicecampion naţional absolut în sezonul trecut şi campion în 2011. Acesta va beneficia de o nouă maşină de concurs pentru 2019, un Citroen C3 R5, cu care speră să îl învingă pe rivalul său de la Cluj Napoca, Simone Tempestini. „Nu pot decât să spun că aştept enorm startul, sunt motivat să obţin cele mai bune rezultate în acest an, iar gândul că voi fi acasă îmi oferă încredere”, a afirmat cel mai bine cotat pilot al Argeşului.

Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2019 va avea un total de 8 etape în 2019. După runda din Argeş, vor continua cele din Arad, Bacău, Harghita, Sibiu, Iaşi, Cluj şi Braşov.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?