Rafael Nadal şi-a analizat şansele de participare la Roland Garros 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Nadal, cu gândul la Roland Garros: „Voi fi acolo!“ A pus însă conndiţii.

Rafael Nadal, deţinătorul titlului de la Roland Garros, împlineşte astăzi 34 de ani. Din cauza coronavirusului, spaniolul nu îşi poate serba ziua, tradiţional, la turneul pe care l-a câştigat de 12 ori în ultimii 15 ani, însă gândul său zboară deja la ceea ce ar putea fi prima ediţie tomnatică a Openului Francez.

Numărul doi mondial este totuşi reţinut, condiţionându-şi participarea la Roland Garros 2020, întrecere reprogramată, pentru moment, pentru intervalul 20 septembrie - 4 octombrie.

Nadal a spus că analizează situaţia „nu de manieră profesională, ci medicală“. „Dacă putem juca în condiţii optime de securitate, dacă toată lumea poate participa, dacă se întrunesc aceste condiţii, atunci voi fi acolo, dar acum trebuie să fim vigilenţi şi responsabili cu deciziile adoptate, pentru a proteja securitatea şi sănătatea tuturor celor din lumea tenisului“, a transmis „Rafa“, pentru „France TV Sport“.  

Nu cu mult timp în urmă, Nadal recunoştea că interesul său principal este reprezentat de sezonul următor: „Vreau să fiu pregătit pentru 2021. Mă preocupă mai mult Openul Australiei decât ceea ce se va întâmpla la sfârşitul acestui an. Anul 2020 îl văd practic pierdut.“

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă