Radu Benea este noul campion național la viteză în coastă

0
Publicat:

Timișoreanul Radu Benea a obținut în weekend titlul de campion național absolut la Categoria I la viteză în coastă după ce s-a impus în etapa finală a sezonului, Trofeul Poiana Brașov, cursă la care au participat peste 100 de piloți și au fost prezenți aproximativ 10.000 de spectatori.

La 7 ani după ce urcat pentru prima dată la volanul unei mașini de curse, pilotul de la Canova Racing și-a îndeplinit visul. Cu 4 victorii din 8 posibile în actuala stagiune, Benea a strâns 148 de puncte, cu 23 mai multe decât principalul său urmăritor, Costel Cășuneanu, și a devenit astfel noul campion al diviziei dominate în ultimii șase ani de Mihai Leu (2019, 2020, 2021) și Alexandru Pițigoi (2022, 2023, 2024).

Îmi amintesc și acum prima mea cursă, în 2018, pe Transalpina. E un vis devenit realitate și rodul a șapte ani de muncă. Am avut un an dificil, cu o concurență foarte mare și multe provocări, dar am reușit datorită echipei mele. Sunt mândru că am reușit să aduc Timișoarei și Timișului acest trofeu”, a declarat Benea la finalul cursei de la Brașov.

Mai mult, timișoreanul a stabilit noul record de timp al traseului de 5 kilometri care leagă Brașov de Poiana Brașov, cunoscut ca Drumul Poienii. Cu un spectaculos 2:07,810, acesta a fost mai rapid cu aproape două secunde decât vechiul record de acum 2 ani. În weekend, Benea a fost susținut și de pilotul Lucio Peruggini, campionul Italiei din ultimii 8 ani la GT,

Pe un Ferrari 488 Challenge Evo, Benea a fost pe primul loc la finalul sezonului 2025 la Categoria I, cea dedicată turismelor, dintr-un total de peste 100 de piloți care au concurat în cele 8 etape. De asemenea, a stabilit patru recorduri de timp la Harghita Băi, Râșnov, Mediaș și Brașov.

Fiul său, Nicolas Benea, care concurează și el în campionat, a obținut titlul de campion național de juniori, asta după ce sezonul trecut devenise campion la categoria debutanți, cel mai tânăr din istoria campionatului. Mentorul lui Nicolas este legendarul Lucien Hora, pilotul reșițean care a devenit de 7 ori campion național absolut la viteză în coastă în ultimele două decenii.

Pentru cei doi piloți timișoreni nu s-a încheiat încă sezonul de automobilism sportiv deoarece pe 25 octombrie vor concura într-una dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, finala de Super Rally, care va avea loc în centrul municipiului București, în zona Ateneului Român.

Radu este mare favorit să devină campion național pentru al doilea an la turisme, în timp ce Nicolas ar putea deveni cel mai tânăr pilot care încheie vreodată pe podiumul final al unei divizii din campionat, în acest moment fiind pe locul 3 la 2A.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul