Rădoi, explicaţiile succesului cu Austria! Cum comentează Alibec, Maxim, Grigore şi Stanciu victoria cu favorita grupei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Mirel Rădoi a vorbit, luni seara, după victoria României cu Austria, despre principalele motive care crede că au stat la baza evoluţiei foarte bune a primei reprezentative.

"Tot meritul îl au băieţii, noi nu am făcut altceva decât să le dăm încredere. Mai departe depinde doar de ei. În momentul în care vor fi rezultate nefavorabile, atunci noi, staff-ul, suntem vinovaţi. Tot ceea ce înseamnă lucruri pozitive sunt doar jucătorii 

Aveam nevoie de jucători care să aducă ceva în plus, aveam nevoie de ceva la intensitate, pentru că Austria are un ritm foarte ridicat de joc şi atunci trebuia să avem jucători care pot să ducă atât acţiunile defensive, cât şi organizarea noastră ofensivă. Era clar că în momentul în care ne asumăm să facem presing, aveam nevoie de jucători care să aibă prospeţime. Ţin să-i felicit pe toţi, de la <Tătă> până la ultimul jucător. Îmi cer scuze faţă de cei care nu au apucat să joace, sper să o facă pe viitor. 

Mă puneţi într-o situaţie delicată să spun ce am discutat cu ei, oarecum ne-am gândit în această perioadă ca şi exerciţiile pe care le făceam în timpul antrenamentului să fie de aşa natură, încât să-şi folosească calităţile lor, dar să aibă o atmosferă destul de bună la nivel de grup. Asta e strategia noastră, avem o discuţie cu ei, când vin le echipa naţională, le spunem ceea ce vrem să lucrăm, după care, cu o seară îaninte şi în ziua jocului, le arătăm organizarea defensivă/ofensivă şi atunci o să fie mult mai mare impactul faţă de adversar, pentru că au lucrat deja ceea ce trebuie să fie făcut. 

Îmi menţin în continuare părerea că cel mai echilibrat lot şi cea mai bună echipă în acestă grupă este Austria. Noi am reuşit să compensăm cu alte lucruri, mă bucur că am reuşit să marcăm trei goluri în deplasare, am reuşit să terminăm într-un sistem 5-4-1, pe care nu l-am lucrat, decât la nivel de teorie, dar foarte mulţi deja îl jucau la echipa de clubl.", a spus Rădoi, în conferinţa de presă de la Klagenfurt, citat de news.ro.

Denis Alibec: "Suntem foare bucuroşi de victorie. Se vede că avem entuziam şi vrem să jucăm fotbal. Înaceastă seară ne-au intrat goluri, important este să jucăm aşa şi în continuare.

Alexandru Maxim: "Toată lumea este încântată. Cred că este o consecinţă a muncii noastre din ultima perioadă, în plus am câştigat marcând trei goluri pe terenul Austriei, ceea ce este foarte important. După meciul cu Irlanda am reuşit să ne refacem psihic, fizic şi cred că am făcut o partidă foarte bună"

Dragoş; Grigore: "Am dovedit că suntem o echipă bună şi rezultatul este consecinţa jocului. Mă gândesc de mulţi ani să înscriu la naţională, îmi voi aminti toată viaţa de el, dar încă nu am realizat nimic"

Nicolae Stanciu: "Astăzi am arătat într-adevăr ca o echipă, dar e devreme să mă hazardez. Cred că capital va fi meciul din Islanda. Avem mare nevoie pentru noi şu pentru fotbalul românesc să ajungem la Euro"

Luni seara, în etapa a doua a grupelor Ligii Naţiunilor, România a învins Austria, în deplasare, scor 3-2 (1-1), şi a trecut pe primul loc în clasamentul grupei.

Clasamentul grupei

1. România            2 1 1 0 4-3 4 

2. Austria               2 1 0 0 4-4 3

3. Norvegia            2 0 0 1 6-3 3

4. Irlanda de Nord  2 0 1 0 2-6 1 

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG