Qatar, într-o situaţie unică: Ce ne arată lista echipelor care vor fi la tragerea la sorţi pentru CM 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru Orientul Mijlociu, Mondialul din Qatar va fi o sărbătoare uriaşă: în premieră, o competiţie atât de imporrtantă se va juca în această zonă

De la ora 19.00 (TVR 1), planeta fotbalului va fi cu ochii pe Doha, acolo unde, într-o sală cu 2.000 de invitaţi, va avea loc un show total al cărui punct culminant va fi tragerea la sorţi pentru grupele Mondialului.

Când parcurgem lista echipelor care şi-au asigurat prezenţa în Qatar, vedem că, paradoxal, există o singură debutantă la un Mondial. Chiar gazda turneului! 

În rest, cea mai spectaculoasă revenire aparţine Canadei, care va juca, din nou, la un Mondial după 36 de ani. Reprezentanta „Frunzei de arţar“ avea până acum o singură calificare la un Mondial, în 1986. După Canada, cel mai sărac palmares mondial dintre naţionalele calificate aparţine Senegalului, cu doar două prezenţe anterioare (2002, 2018). 

Brazilia e singura echipă din lume care a fost la toate cele 21 de ediţii ale Mondialului de până acum, obţinând, de fiecare dată, biletele după preliminariile tradiţionale, fără a avea nevoie de vreun play-off. De asemenea, Seleção e singura reprezentativă care a câştigat Mondialul pe patru continente diferite: Europa (Suedia 1958), America de Sud (Chile 1962), de două ori în America de Nord (Mexic 1970, SUA 1994) şi o dată în Asia (Coreea de Sud & Japonia 2002).

8 stadioane vor găzdui meciurile Mondialului din 2022: Lusail Iconic Stadium (80.000 de locuri), Al Bayt Stadium (60.000 de locuri), Stadium 974 (40.000 de locuri), Al Thumama Stadium (40.000 de locuri), Education City Stadium (45.350 de locuri), Ahmed bin Ali Stadium (44.740 de locuri), Khalifa International Stadium (40.000 de locuri), Al Janoub Stadium (40.000 de locuri).

Urnele tragerii la sorţi

*Urna 1: Qatar (în calitate de gazda turneului), Brazilia, Belgia, Franţa, Argentina, Anglia, Spania, Portugalia

*Urna 2: Olanda, Danemarca, Mexic, Germania, SUA, Uruguay, Elveţia, Croaţia

*Urna 3: Senegal, Iran, Japonia, Maroc, Serbia, Polonia, Coreea de Sud, Tunisia

*Urna 4: Canada, Camerun, Ecuador, Arabia Saudită, Ghana, câştigător play-off America de Nord - Oceania, câştigător play-off Europa, câştigător play-off America de Sud - Asia

Meciurile care vor stabili ultimele trei calificate

ASIA

*7 iunie: Emiratele Arabe Unite - Australia

Se va juca într-o singură manşă, la Doha (Qatar). Învingătoarea avansează la barajul intercontinental.

EUROPA

*Iunie (data exactă va fi stabilită ulterior): Scoţia - Ucraina

Se va juca într-o singură manşă, la Glasgow. Învingătoarea va întâlni Ţara Galilor, în deplasare, în meciul decisiv de calificare.

BARAJELE INTERCONTINENTALE

*13/14 iunie (Asia - America de Sud): Emiratele Arabe Unite / Australia - Peru

*13/14 iunie (America de Nord - Oceania): Costa Rica - Noua Zeelandă

Ambele partide se vor juca într-o singură manşă, la Doha (Qatar)

Primul Mondial care se va juca în iarnă

*Faza grupelor: 21 noiembrie - 2 decembrie

*Optimi: 3-6 decembrie

*Sferturi: 9-10 decembrie

*Semifinale: 13-14 decembrie

*Finala mică: 17 decembrie

*Finala: 18 decembrie

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare