PSG și blestemul Ligii Campionilor. Mereu favorită, dar în palmares doar cu Cupa Cupelor și Intertoto

0
Publicat:

Cu campionul mondial Lionel Messi în teren, parizienii au fost mielușei în fața lui Bayern. Francezii își văd din nou visul spulberat și se concentrează pe competiția internă. Prea puțin pentru o echipă ce se vrea stelară.

Messi, Neymar, Mbappe și Hakimi, 4 staruri care nu reușesc să formeze o echipă. Getty images

Considerată una dintre marile echipe ale Europei, Paris Saint German nu prea face față, de fapt, în fotbalul adevărat. Palmaresul francezilor e subțire: Cupa Cupelor în 1996 și Cupa Intertoto în 2001!

N-a fost să fie nici anul acesta pentru gruparea preluată în ultimii ani și „garnisită“ cu unele dintre cele mai mari nume ale fotbalului mondial: Neymar, Mbappe și Messi, în ordinea în care au sosit pe „Parc des Princes“. PSG a pierdut fără drept de apel în fața lui Bayern München (0-1 în tur și 0-2 acum) și se vorbește de un „blestem“. De fapt, e neputința unui club mare de a se impune în Europa, precum și dovada că nu faci treabă doar luându-i pe cei mai buni.

Messi, Neymar și Mbappe, fără performanțe în Europa cu PSG. Foto EPA EFE

Exemplul perfect stă fix în atitudinea adversarilor din optimile Ligii Campionilor. La 1-0, când Messi și compania se chinuiau să întoarcă soarta partidei, Thomas Müller a fost împins cu mâinile de Sergio Ramos, căzând la pământ. S-a ridicat imediat și a continuat meciul!

Fără să se vaite, să se tăvălească ori fără să se plângă arbitrului. Iar în minutul 82, când a fost înlocuit, Musiala a ieșit imediat de pe teren, pe partea opusă, deși ar fi avut posibilitatea să se „plimbe“ până la coechipierul său care se pregătea să-i ia locul și să tragă de timp. Sunt lucruri mici, dar și acestea fac un club mare.

Optimi, optimi, optimi

Revenind la PSG și la neputința de a se impune în Europa, din 2017, de când l-a achiziționat pe Neymar contra unei sume astronomice, de 222 milioane de euro, gruparea pariziană a mers șontâc în Liga Campionilor: trei prezențe consecutive în „optimi“ și atât, chiar dacă din 2018 s-a întărit cu un alt star, Kylian Mbappe.

În sezoanele 2019/2020 și 2020/2021, PSG a fost cel mai aproape de trofeu: finală cu Bayern (0-1) și semifinală cu Manchester City (1-4 la general), o altă echipă în care se pompează bani grei, dar care are deocamdată „interzis“ la trofeu.

Alte două ”optimi” de când a venit Messi

Șeicii qatarezi care dețin clubul au încercat să dea lovitura cu aducerea lui Lionel Messi, superstarul argentinian care a dominat fotbalul în ultimele două decenii. Însă blestemul lui PSG a continuat, ba chiar rezultatele au fost și mai slabe: în ultimele două sezoane, parizienii au ajuns doar până în optimi și rămân să se bată doar pentru titlul din Franța, un obiectiv minuscul față de așteptările clubului la care joacă trei dintre cei mai buni fotbaliști din lume.

Cuțitul în rană a fost înfipt de cotidianul spaniol „Marca“. Acesta i-a transmis lui Kylian Mbappe, titrând pe prima pagină: „Dacă vrei să câștigi Champions League, deja știi ce ai de făcut“, având în vedere că starul francez e curtat de mai multă vreme de Real Madrid.

Messi, victima perfectă pentru bavarezi

Situația a fost sintetizată în câteva cuvinte de Thomas Müller, imediat după șocul Bayern - PSG. Atacantul lui Bayern a declarat că Cristiano Ronaldo i-a dat mai mari bătăi de cap, în timp ce superstarul argentinian e victima perfectă pentru formația sa.

„Împotriva lui Messi lucrurile merg mereu bine, în toate competițiile, în ceea ce privește rezultatele. La nivel de club, Cristiano Ronaldo era problema noastră, când juca la Real Madrid“, a declarat neamțul, citat de „Marca“. După care Thomas Müller a ținut totuși să precizeze: „Am cel mai mare respect pentru performanța lui Messi de la Campionatul Mondial“.

Iar statisticile îi dau dreptate: Müller l-a întâlnit de 7 ori pe Lionel Messi, câștigând 6 dintre întâlniri. La polul opus, germanul a câștigat o singură confruntare cu Ronaldo, dintr-un total de 8!

Marile transferuri ale lui PSG în ultimii 10 ani

2022/23            Nuno Mendes 48,80

2021/22            Achraf Hakimi 66,50

2021/22            Lionel Messi    gratis

2020/21            Mauro Icardi   50

2019/20            Abdou Diallo   32

2018/19            Kylian Mbappe 180

2017/18            Neymar             222

2016/17            Julian Draxler  36

2015/16            Angel Di Maria             63

2014/15            David Luiz        49,50

2013/14            Edinson Cavani             64,50

2012/13            Thiago Silva     42

*sumele de transfer sunt în milioane de euro

Messi contra Bayern München

2009     Barcelona - Bayern 4-0, 1-1

2013     Barcelona - Bayern     0-4, 0-3

2015     Barcelona - Bayern     3-0, 2-3

2020     Barcelona - Bayern 2-8

2023     PSG - Bayern   0-1, 0-2

Liga Campionilor, optimi de finală

Chelsea - Dortmund 2-0 (în tur 0-1)

Benfica - Club Brugge 5-1 (2-0)

Bayern München - PSG 2-0 (1-0)

Tottenham - AC Milan 0-0 (0-1)

Marți, 14 martie

FC Porto - Inter (în tur 0-1)

Manchester City - Leipzig (1-1)

Miercuri, 15 martie

Napoli - Eintracht (2-0)

Real Madrid - Liverpool (5-2)

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul