Propuneri-bombă pentru „finala“ campionatului: Ce solicită FCSB şi CFR Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Burcă, fundaş CFR Cluj

Actuala ediţie a campionatului, cu multe partide insipide, e salvată, cât de cât, de lupta pasionantă care se dă pentru titlu între CFR Cluj şi FCSB.

Iar asta după ce, la un moment dat, ardelenii dădeau impresia că vor defila spre un nou campionat câştigat. Care ar fi al 5-lea la rând pentru ei! 

Între timp însă, CFR a început să gâfâie. Şi creşte tensiunea înaintea partidei din ultima etapă, FCSB – CFR, când e posibil să se joace cu titlul pe masă. Într-o intervenţie la Orange Sport, preşedintele clujenilor, Cristi Balaj, a dezvăluit că deja se vorbeşte despre aducerea unor arbitri străini la această partidă. Propunere cu care Balaj, fost arbitru, a lăsat de înţeles că nu prea ar fi de acord. În schimb, oficialul CFR-ului a avut o altă propunere. 

„Cei de la FCSB m-au întrebat dacă sunt de acord să fie arbitri străini. Nu ştiu dacă doresc. Propunerea mea a fost diferită. Să folosim VAR (n.r. – arbitraj video) la ultima etapă, dacă tot îl vom folosi la Supercupă. Ar fi un ajutor imens pentru arbitri români care, în acest moment, oficiază cu sistemul VAR pe plan internaţional. Dorim un arbitraj fără greşeli“, a spus Cristi Balaj.

Şi Gigi Becali a confirmat, astăzi, la Pro Arena, că FCSB vrea o brigadă adusă din străinătate, în ultima etapă din play-off: „Am vorbit cu preşedintele lor (n.r. CFR Cluj) ca să aducem un arbitru străin la meciul din ultima etapă“.

8 puncte erau între primele două clasate, CFR şi FCSB, după etapa a 3-a din play-off. Diferenţa s-a redus după ce clujenii au pierdut în meciuri succesive, cu Craiova şi cu FCSB.  

Liga I, play-off, etapa a VII-a

Sâmbătă

CS U Craiova – Voluntari 1-0

Duminică

CFR Cluj – Farul 1-0

Luni

FCSB – FC Argeş 4-0

Clasament

1. CFR Cluj 51 de puncte

2. FCSB 49p

3. CS U Craiova 45p

4. Voluntari 30p

5. Farul 28p

6. FC Argeş 27p

*Locul 1 participă în preliminariile Ligii Campionilor, iar locul 2 şi 3 în preliminariile Conference League.

*Locul 3 va juca baraj cu câştigătoarea barajului dintre locurile 1 şi 2 din play-out pentru un loc în preliminariile Conference League.

Liga I, play-out, etapa a VII-a

Vineri

Sepsi – Gaz Metan 3-1

Chindia – Rapid 0-0

Sâmbătă

Dinamo – Clinceni 5-1

Duminică

„U“ Craiova – UTA 1-0

Luni

Mioveni – Botoşani 0-2

Clasament

1. Rapid 39p

2. Botoşani 38p

3. Sepsi 36p

4. „U“ Craiova 31p

5. UTA 29p

6. Mioveni 28p

7. Chindia 23p

8. Dinamo 19p

9. Clinceni -5p*

10. Gaz Metan -37p*

*Clinceni a pierdut 12 puncte, iar formaţia din Mediaş a fost penalizată cu 38 de puncte. Ambele grupări au fost sancţionate din cauza datoriilor. 

**Locurile 9 si 10 retrogradează direct. Locurile 7 şi 8 joacă baraj de menţinere / promovare cu locurile 3 şi 4 din liga a doua.

Mai multe pentru tine:
Povestea a singurului ”terorist” arătat la televizor în decembrie 1989. Cum a ajuns un campion mondial de handbal desfigurat, scuipat și sechestrat
Ce religie are Călin Georgescu? Îl elogiază pe Dumnezeu într-o biserică protestantă din Timișoara: „Este atacată condiția creației de către forțe globaliste occidentale degenerate”
Spaima trăită de femeia care l-a găsit fără suflare pe actorul Andrei Ionescu, soțul Ilenei Stana-Ionescu: „S-a stins din viață în somn, la fel ca Ileana. Va fi incinerat, ca să fie din nou lângă marea lui dragoste”
Acestea sunt zonele erogene mai puţin ştiute ale femeii!
„La 34 de ani mai aveam doar 3 luni de trăit”. Ce spune soția lui Călin Georgescu despre afirmațiile controversate ale candidatului independent
Actorul Patrick Stewart, din „Star Trek”: „Țipam la tata ca să n-o mai bată pe mama!”
Surse. Călin Georgescu, alianță cu un partid surpriză din România. FOTO de la fața locului
Se mărește familia regală britanică. Regele Charles este foarte încântat
Elevii care muncesc din pasiune, răsplătiți pentru premiile școlare obținute. „Avem copii și la lot, avem copii în toată țara”
A treia seară de proteste în Capitală: contestatarii lui Georgescu în Piaţa Victoriei, susținătorii, la Universitate. S-a ieşit în stradă şi în marile oraşe
CTP, despre scenariul anulării alegerilor: „Pericolul uriaș pentru România nu poate fi înlăturat decât tot prin vot”