“Prinţul” Cristea a revenit în primul “11” al Concordiei Chiajna după 5 luni şi a măturat pe jos cu Marius Şumudică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Cristea

Pentru prima oară în acest retur de campionat, Adrian Cristea, ajuns şi el la 31 de ani, a făcut parte din echipa de start a Concordiei Chiajna într-un meci de Liga I.

Formaţia Concordia Chiajna a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Pandurii Târgu-Jiu, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii I. Adrian Cristea, pe care Marius Şumudică îl trimisese la echipa a doua la finalul turului, a fost integralist la Concordia Chiajna. Veteranul de 31 de ani nu a pierdut ocazia de a-şi ataca fostul antrenor. "Marele antrenor care a fost înainte şi-a pus ambiţia cu mine şi m-a trimis la echipa a doua, dar m-am antrenat, am crezut în mine, nu am cedat şi am revenit. M-am antrenat la echipa a doua şi vreau să le mulţumesc celor de acolo că m-au ţinut în formă. Am făcut antrenamente foarte bune şi nu s-a simţit lipsa mea. Cu Steaua ne dorim un punct sau 3, de ce nu? Steaua trece printr-o perioadă mai proastă ca joc şi cred eu că putem să luăm punct sau puncte", a declarat Adrian Cristea la Dolce Sport.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”