Primul român care încearcă să evadeze din Alcatraz este triatlonist şi instructor de nataţie la un club din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Boriceanu, alături de patronulde la Alexandreea Club

Imaginaţia sportivilor în alegerea ”terenului de joacă” parcă nu are margini uneori, ei alegând să cucerească unele dintre cele mai inaccesibile zone ale globului, precum Sahara, Everest, Antarctica sau chiar spaţiul cosmic.

Iar alegerea închisoarei de maximă siguranţă Alcatraz pentru o competiţie de triatlon se înscrie în topul destinaţiilor cel puţin speciale. ”Mai bine de 5 ani am visat să particip la una dintre cele mai dure competiţii de triatlon din lume, iar acum, acest vis s-a împlinit, fiind primul român care concurez la Escape From Alcatraz Triathlon”, spune Sorin Boriceanu (36 de ani), care este instructor de nataţie de la clubul Alexandreea Fitness and Spa din Bucureşti.

Înainte de start, participanţii sunt aliniati pe puntea unui feribot aflat la câteva zeci de metri de insula Alcatraz (fosta închisoare de maximă securitate), iar toţi cei 2000 de participanţi sar, în mai puţin de 8 minute, în apele îngheţate ale oceanului. ”Autodepăşirea este combustibilul care alimentează dorinţa de a merge mai departe. De câţiva ani, aproape seară de seară am parcurs mental acest traseu. Iar ca să mă pregătesc pentru concursul ce va avea loc în 12 iunie, am fost în Israel timp de 5 săptămâni să mă antrenez la Mediterană în apă cu o temperatură de 15-17 grade”, spune Sorin.

De altfel, Sorin Boriceanu are un portofoliu impresionant în triatlon, printre altele fiind primul român care a participat la Campionatul Mondial de cross triathlon, categoria elite, competiţie ce a avut loc anul trecut în Sardinia.

Escape From Alcatraz Triathlon 2016 constă în parcurgerea a următoarelor probe:
2.5 km de înot în ocean, unde temperatura apei nu depăşeşte 10 grade Celsius. Însă, printre pericole se numără valurile, curenţii oceanici foarte puternici şi animale marine foci, lei de mare şi rechini;

30 km bicicletă pe un traseu vălurit, ce culminează cu traversarea podului Golden Gate

12 km alergare pe nisip, ce includ urcarea a 400 de trepte, iar sosirea este în faţa miilor de spectatori veniţi din toată lumea.

Deşi la prima vedere distanţele nu par imposibile pentru majoritatea triatloniştilor, Escape From Alcatraz Triathlon este considerată o competiţie dificilă datorită condiţiilor extreme la care este supus sportivul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare