Primele imagini cu Novak Djokovici în Australia: Fără vaccin, dar cu zâmbetul pe buze VIDEO

0
Publicat:

Dacă pe imaginile cu sosirea lui Novak Djokovici în Australia se putea monta și o coloană sonoră, aceasta ar fi fost, fără îndoială: „I did it my way!“. Pentru că, la un an după un fiasco în care a fost, efectiv, arestat, la Melbourne, pe motiv că n-avea certificat de vaccinare și, ulterior, expulzat din Australia, acum Nole s-a întors în „Țara Cangurilor“, triumfător, fără certificat de vaccinare, așa cum și-a dorit.

Djokovici a sosit, la Adelaide, iar primele imagini cu el fac înconjurul lumii, în această dimineață. Fostul lider mondial va evolua, mai întâi, la turneul de pregătire de la Adelaide (2-8 ianuarie), după care se va duce, la Melbourne, pentru Australian Open 2023 (16-29 ianuarie).

Novak Djokovici, favorit, anul acesta, la Australian Open.

La primul Grand Slam al anului, Nole speră să cucerească trofeul pentru a 10-a oară, după victoriile sale din 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020 și 2021. Seria titlurilor câștigate, la Melbourne, a fost întreruptă, anul trecut, nu de vreun adversar întâlnit pe teren, ci de acel fiasco australian.

Djokovici se află într-un duel pentru supremație în istoria tenisului, cu Rafael Nadal (36 de ani). Nole are, deocamdată, 21 de trofee de Grand Slam, cu unul mai puțin decât Nadal care, anul trecut, în absența lui Djokovici, a triumfat la Australian Open 2022.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO