Preşedintele Pandurilor, suspectat că a trântit meciul dintre Pandurii şi "U" Cluj, scor 0-1. "Aştept să vină DNA-ul, să mă ducă la puşcărie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Pîrvulescu (stânga) este tatăl fotbalistului Paul Pîrvulescu

Eugen Pîrvulescu a fost suspendat din funcţie pentru trei luni şi este vizat de o anchetă internă a clubului, fiind bănuit că a "vândut" meciul dintre Pandurii şi "U" Cluj.

Eugen Pîrvulescu a fost preşedinte la "U" Cluj, după care a revenit la Pandurii. El este suspectat că a "blătuit" cu ajutorul unor fotbalişti meciul de pe teren propriu pe care echipa Pandurii l-a pierdut cu 1-0 cu U Cluj, în etapa a 27-a Ligii I. Gorjenii au ratat un penalty prin Dan Roman, în minutul 53 al jocului, iar oaspeţii au dat lovitura prin Nuno Viveiros, în minutul 73.

"Da, este adevărat. Sunt suspendat până la data de 29 iulie. Mi se pare un lucru normal. Oamenii din Adunarea Generală a Acţionarilor au o mare putere, iar când apar astfel de dubii, e foarte bine să se ancheteze, să se elucideze dacă da sau nu. Dacă am avut vreo implicare, suport consecinţele. Dar vă spun că 100% meciul s-a jucat pe teren. Nu mi-e frică de nimic. Doresc această anchetă pentru a nu-mi fi pătată imaginea", a declarat Eugen Pîrvulescu pentru ProSport.

"Cînd am ajuns în această dimineaţă la birou, am găsit o hârtie semnată AGA prin care am fost înştiinţat că sunt suspendat din funcţie pe 3 luni pentru suspiciuni de aranjament la meciul cu U Cluj. Nimic altceva, nici un telefon în prealabil.Ce să fac acum?! Stau şi aştept DNA-ul să vină să deschidă ancheta, să mă ducă la puşcărie. Sunt curat şi pot proba acest lucru în faţa oricui!", a spus Pîrvulescu pentru gsp.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"