Portugalia-Coreea de Sud. Un nou rezultat șocant! Victorie în prelungiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa națională a Portugaliei a fost învinsă de selecționata Coreei de Sud cu scorul de 2-1 (1-1), vineri, pe Education City Stadium din Doha, la Cupa Mondială din Qatar, dar Seleccao a câştigat Grupa H.

Hwang Hee-chan a marcat în minutul 90+1 FOTO Profimedia

Portugalia, deja calificată în optimile de finală, şi-a permis luxul de a-şi odihni câţiva oameni de bază în meciul cu Coreea de Sud, unul cu miză mai mică.

Lusitanii au deschis scorul rapid, prin Ricardo Horta (5), dar asiaticii au izbutit să întoarcă rezultatul prin golurile reuşite de Younggwon Kim (27) şi Hee Chan Hwang (90+1), asigurând un final dramatic şi în această grupă.

Coreea de Sud nu mai trecuse de faza grupelor din 2010, din Africa de Sud, când era eliminată în optimi de Uruguay (1-2), rivala sa de vineri (de la distanţă).

Echipa antrenată de Fernando Santos, a deschis repede scorul, prin Ricardo Horta (5), atacantul echipei Sporting Braga reluând din 6 metri centrarea lui Dalot, după o lansare remarcabilă marca Pepe, scrie Agerpres.

Lusitanii şi-au creat destule ocazii în prima repriză, prin Cancelo (15), Dalot (34), Vitinha (35, 42) şi Horta (44).

''Războinicii Taeguk'' au avut o primă oportunitate de gol în min. 17, când lovitura de cap a lui Guesung Cho a fost apărată de Diogo Costa. În min. 27, sud-coreenii au egalat cu o doză de şansă: Kangin Lee a executat un corner, mingea a ricoşat nefericit din Cristiano Ronaldo şi fundaşul Younggwon Kim a reluat în plasă din 6 metri.

Jucătorii antrenaţi de portughezul Paulo Bento (suspendat pentru acest meci, echipa a fost condusă de secundul Sergio Costa, n. red.) au mai avut un şut bun, trimis de vedeta Son (40) de la 20 de metri, prins de portarul Diogo Costa.

Repriza secundă a fost una mai săracă în faze de poartă, deşi portughezii au dominat în continuare, cu 52%-33% posesie (15% in contest).

Seleccao practic nu şi-a creat o ocazie clară de gol, în timp de sud-coreenii au ratat prin Inbeom Hwang (67) şi Kangin Lee (74). În min. 90+1, când situaţia părea clară pentru lusitani, scăpaţi în câştigători ai grupei (Ghana, singura care putea depăşi Portugalia, era condusă în cealaltă partidă, n. red.), Coreea de Sud a dat lovitura pe un contraatac rapid purtat de Son, care l-a servit inteligent pe Hee Chan Hwang (Wolverhampton), iar acesta a marcat.

Portugalia a pierdut doar al doilea său meci în ultimele 15 partide jucate în grupe la Cupa Mondială (8 victorii, 5 egaluri).

În 2002, la Cupa Mondială pe care a găzduit-o împreună cu Japonia, Coreea de Sud a învins Portugalia în grupă cu 1-0.

În optimi, la turneul final din Qatar, Portugalia va juca împotriva formaţiei clasate pe locul secund în Grupa H (probabil Serbia sau Elveţia), pe 6 decembrie (Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00).

Coreea de Sud va întâlni, în schimb, câştigătoarea Grupei H, mai mult ca sigur Brazilia, pe 5 decembrie (Stadium 974 - Doha, 21:00).

Coreea de Sud - Portugalia 2-1 (1-1)

Au marcat: Younggwon Kim (27), Hee Chan Hwang (90+1), respectiv Ricardo Horta (5).

Doha, Education City Stadium: 44.097 spectatori

Cupa Mondială 2022 - Grupa H

Au evoluat echipele:

Coreea de Sud: 1. Seunggyu Kim - 15. Moonhwan Kim, 20. Kyungwon Kwon, 19. Younggwon Kim (13. Junho Son, 81), 3. Jin Su Kim - 6. Inbeom Hwang, 5. Wooyoung Jung, 18. Kangin Lee (16. Ui Jo Hwang, 81) - 10. Jae Sung Lee (11. Hee Chan Hwang, 66), 9. Guesung Cho (24. Yumin Cho, 90+3), 7. Heung Min Son (căpitan). Selecţioner: Paulo Bento.

Rezerve neutilizate: 12. Bumkeun Song, 21. Hyeonwoo Jo - 2. Jonggyu Yoon, 4. Minjae Kim, 8. Seungho Paik, 14. Chul Hong, 17. Sangho Na, 22. Changhoon Kwon, 23. Taehwan Kim, 25. Wooyeong Jeong, 26. Minkyu Song.

Portugalia: 22. Diogo Costa - 2. Diogo Dalot, 3. Pepe, 24. Antonio Silva, 20. Joao Cancelo - 23. Matheus Nunes (6. Palhinha, 65), 18. Ruben Neves (15. Rafael Leao, 65), 17. Joao Mario (10. Bernardo Silva, 82) - 16. Vitinha (14. William Carvalho, 82), 7. Cristiano Ronaldo (căpitan; 9. Andre Silva, 65), 21. Ricardo Horta. Selecţioner: Fernando Santos.

Rezerve neutilizate: 1. Rui Patricio, 12. Jose Sa - 4. Ruben Dias, 5. Raphael Guerreiro, 8. Bruno Fernandes, 11. Joao Felix, 26. Goncalo Ramos.

Arbitru: Facundo Tello; arbitri asistenţi: Ezequiel Brailovsky, Gabriel Chade (toţi din Argentina); al patrulea oficial: Maguette Ndiaye (Senegal)

Cartonaşe galbene: Kangin Lee (36), Hee Chan Hwang (90+2).

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”