Portret de antivedetă: cu ce lovitură şi-a „disperat“ Monica Niculescu adversarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Niculescu, după victoria cu Sabine Lisicki FOTO Reuters

Cu un stil de joc puţin spectaculos, dar foarte eficient, Monica Niculescu e la o victorie distanţă de optimile Australian Open.

Monica Niculescu s-a calificat în turul trei al Australian Open, după un succes admirabil în faţa Sabinei Lisicki, finalistă la Wimbledon în 2013 şi locul 15 în clasamentul WTA. Românca a cedat primul set cu 6-2 şi a câştigat primul joc pe propriul serviciu abia în actul secund al meciului. A fost un punct de cotitură al partidei, Niculescu începând din acel moment să strângă puncte, iar Sabina să bifeze greşeli neforţate, care au scos-o din ritm şi au trimis-o acasă. Scor final: 2-6, 6-2, 6-2.

Dacă în urmă cu doi ani era jucătoarea numărul 1 a României, Niculescu a intrat în ultima vreme în umbra Simonei Halep şi a Soranei Cârstea. Nu s-a lăsat copleşită de atenţa acordată celor două şi şi-a văzut de jocul ei, unul eficient şi incomod pentru adversare. Niculescu era una dintre puţinele jucătoare din circuit care ţinea racheta cu ambele mâini, indiferent de lovitură. Acum, „dreapta” ei cu o singură mână e una cu mult slice, care vine peste fileu cu o viteză scăzută, dar supărătoare pentru adversare. Chiar Monica a recunoscut că jocul ei de tenis se bazează pe deplasarea rapidă în teren şi schimbarea permanentă a vitezei de lovire a mingii. Stilul acesta n-o transformă într-o favorită a publicului, dar îi aduce victorii. „Am reuşit să returnez foarte bine şi să o blochez când căuta loviturile câştigătoare. Sunt foarte mulţumită de jocul meu", a declarat Monica Niculescu la finalul meciului cu Lisicki. Ea fost lăudată pe siteul oficial al competiţiei pentru victoria cu Sabine Lisicki. 

Jucătoarea de 26 de ani născută în Slatina a început tenisul la 5 ani, asistând mai întâi la antrenamentele surorii sale mai mari. S-a îndrăgosit de jocul Martinei Hinghis, iar dintre româncele din circuit este mai ataşată de Sorana Cîrstea. Este antrenată de Călin Ciorbagiu, care afirma răspicat într-un interviu că eleva sa este cea mai rapidă din circuit.  

Duel cu Makarova

Niculescu şi-a adăugat în cont 66.000 de dolari şi 130 de puncte WTA. Pentru Monica, locul 63 în clasamentul WTA, urmează o nouă confruntare cu o jucătoare mult mai bine cotată, rusoaica Ekaterina Makarova (locul 22 WTA). La „dublu”, Niculescu şi Zakopalova (Cehia) întâlnesc  perechea română Sorana Cîrstea – Irina Begu.  Tot în proba de „dublu”, Horia Tecău şi Florin Mergea, cu parteneri diferiţi, s-au calificat în turul secund al Grand Slamului.

Simona joacă de la două dimineaţa

Pe tabloul ultimelor 32 de jucătoare rămase în competiţie va intra şi Simona Halep. Ea joacă de la două dimineaţa cu Varvara Lepchenko (SUA, locul 50), rezultatul şi desfăşurarea partidei fiind disponibile pe www.adevarul.ro. Tot mâine dimineaţă, Victor Hănescu îl întâlneşte în turul secund pe Milos Raonic (Canada, locul 11 ATP).

A ieşit de pe teren cu o vestă de gheaţă

Temperaturile insuportabil de ridicate de la Melbourne, în jur de 40 de grade, pun mari probleme jucătorilor. Adversara Monicăi Niculescu, Sabina Lisicki, a afirmat că nu a fost învinsă de româncă, ci de căldură. Monica a gestionat mai bine acest impediment, dar la final a ieşit de pe teren îmbrăcată cu o vestă umplută cu gheaţă. 

18 greşeli neforţate a făcut Niculescu, spre deosebire de cele 56 ale Sabinei Lisicki

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile