Pliskova, suferința se apropie de sfârșit: Colegă de generație cu Halep, Karolina e în fața unui moment uriaș

0
Publicat:

Karolina Pliskova și-a scos capul în lumea bună a tenisului, cam în același timp cu Simona Halep. Ce-i drept, românca a încheiat anul 2013, primul pentru ea cu rezultate excelente, pe 11 WTA, pe când rivala ei din Cehia s-a clasat abia pe 71 WTA, la finalul acelui sezon.

Karolina Pliskova visează să câștige primul ei Grand Slam, la Melbourne. FOTO: Arhiva Adevărul

Apoi însă, începând din 2014, Halep și Pliskova au fost mai mereu în top, impresionând prin consistența lor într-un circuit feminin în care am tot avut jucătoare care „au dansat o vară“. Și, totuși, în ciuda longevității lor în top, Simona și Karolina au trecut de 30 de ani, având CV-uri foarte diferite.

Halep (31 de ani) a dat drumul la „aspiratorul de trofee“, începând din 2013, și se poate mândri acum cu 24 de titluri WTA printre care două Grand Slam-uri, câștigate la French Opn 2018 și la Wimbledon 2019. Pliskova (împlinește 31 de ani în martie), în schimb, are 16 turnee WTA în palmares, dar niciun Grand Slam. Asta deși a jucat atât în finala de la US Open 2016, cât și în cea de la Wimbledon 2021.

Sacha Bajin, concediat, apoi reangajat

După șase sezoane succesive în Top 10, între 2016 și 2021, dar fără vreun trofeu major, părea că Pliskova nici nu se va mai apropia de câștigarea unui Grand Slam. Pentru că 2022 a fost un an foarte slab pentru sportiva din Cehia. Mai întâi, a ratat Australian Open din cauza unei accidentări la încheietura mâinii, apoi a părăsit French Open și Wimbledon în turul II și nici sfertul atins la US Open nu i-a oprit ieșirea din Top 30, ea ocupând locul 31 WTA, în ultimul clasament al sezonului.

Pe fondul acestor rezultate sub așteptări, Pliskova l-a concediat pe antrenorul ei, Sascha Bajin, după Wimbledon. Surprinzător, l-a reangajat pe neamțul de 38 de ani, în decembrie, iar această mutare se dovedește a fi una inspirată, dacă ne luăm după parcursul Karolinei, la Melbourne. Ea se află acum în sferturile de la Australian Open 2023, după patru victorii fără set pierdut, cu Wang (53 WTA), Putintseva (47 WTA), Gracheva (97 WTA) și Zhang (22 WTA). Și se pregătește pentru confruntarea cu poloneza Magda Linette (30 de ani, 45 WTA), încrezătoare în jocul ei.

Mi-a fost foarte greu să-mi recapăt forma, după toate accidentările de anul trecut, dar mă bucur enorm că acum joc la nivelul pe care mi l-am dorit. Am un joc foarte agresiv, dar și inteligent. Lovesc mingea curat și simt că sunt în formă. Am avut prestații solide în toate partidele pe care le-am disputat, în ultima perioadă, fără să-mi pierd concentrarea și fără greșeli majore. În plus, serviciul funcționează foarte bine“, a explicat Pliskova cheia atingerii sferturilor pentru al doilea Grand Slam consecutiv.

Întrebată despre șansele ei la titlu, la Australian Open 2023, Karolina a oferit un răspuns pe măsura rezultatelor ei din ultima săptămână: „Dacă joc ca până acum, cred că va fi greu pentru oricine să mă învingă. Totuși, cred că Sabalenka e mare favorită pe partea mea de tablou. Iar în partea cealaltă, Pegula joacă un tenis grozav, în acest moment“.

Pliskova o va întâlni pe Linette, pentru un loc în semifinalele Australian Open 2023. Iar având în vedere bilanțul confruntărilor directe, 7-2 pentru Karolina, aceasta poate spera că va atinge careul de ași, la Melbourne, unde a mai fost o singură dată până acum, în 2019.

Australian Open 2023, simplu, feminin

Optimi

*Swiatek (1 WTA) – Rybakina (25 WTA) 4-6, 4-6

*Ostapenko (17 WTA) – Gauff (7 WTA) 7-5, 6-3

*Pegula (3 WTA) – Krejcikova (23 WTA) 7-5, 6-2

*Azarenka (24 WTA) – Zhu (87 WTA) 4-6, 6-1, 6-4

*Pliskova (31 WTA) – Zhang (22 WTA) 6-0, 6-4

*Linette (45 WTA) – Garcia (4 WTA) 7-6, 6-4

*Sabalenka (5 WTA) – Bencic (10 WTA) 7-5, 6-2

*Vekic (64 WTA) – Fruhvirtova (82 WTA) 6-2, 1-6, 6-3

Sferturi

*Rybakina (25 WTA) – Ostapenko (17 WTA)

S-a jucat în noaptea de luni spre marți.

*Pegula (3 WTA) - Azarenka (24 WTA)

Astăzi, după ora 10.00, Eurosport

*Pliskova (31 WTA) - Linette (45 WTA)

*Sabalenka (5 WTA) - Vekic (64 WTA)

Se vor juca, începând cu noaptea de marți spre miercuri.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile