Planurile Simonei Halep după Australian Open: „Acum îmi măresc visul şi vreau să fac semifinală la Roland Garros“
0Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep, ajunsă recent în sferturile de finală de la Australian Open, a declarat că pentru viitor îşi propune să joace o semifinală de Grand Slam, cel mai probabil în cadrul competiţie Roland Garros, informează Mediafax.
La întoarcerea din Melbourne, acolo unde a fost învinsă în sferturile de finală de către tenismena de origine slovacă, Dominika Ciubulkova, Simona Halep a declarat că îşi doreşte să ajungă în semifinala la Roland Garros.
„Acum îmi măresc visul şi vreau să fac semifinală. Să vedem dacă mă voi regăsi la meciurile mari. Cred că la Roland Garros voi face asta. Acolo mă simt cel mai confortabil, iar zgura e o suprafaţă plăcută pentru mine”, a precizat Simona Halep.
Jucătoarea româncă a declarat de asemenea că dezamăgirea de la Australian Open o va ţine cu picioarele pe pământ. În opinia sa, fosta rivală de pe terenul de tenis, Dominika Cibulkova, are toate şansele să câştige marea competiţie.
„M-am simţit foarte bine acolo (la Australian Open - n.r.), dar mă bucur să îmi revăd prietenii şi familia. Am jucat foarte bine. La început mi-a fost mai greu să mă adaptez, iar la ultimul meci a fost mai greu, pentru că am avut emoţii mari care m-au copleşit şi nu am putut să îmi fac jocul. Va trebui să învăţ să nu mai pun atât de multă presiune şi să joc ca la un turneu normal, să îmi fac jocul meu şi să mă bucur de meci. Primele zile au fost foarte grele, din cauza căldurii, dar după a fost foarte frumos de jucat. Cred că Cibulkova va câştiga turneul. Sper să şi câştige, pentru că merită. Este nevoie şi de astfel de dezamăgiri, care să te ţină cu picioarele pe pământ. Cred că împotriva Mariei Şarapova nu aveam aşa mari emoţii, a spus jucatoarea româncă.
Simona Halep s-a arătat surprinsă că a reuşit să ajungă într-un timp atât de scurt în primele 10 jucătoare din lume.
„Nu credeam că voi ajunge atât de repede în Top 10, dar ce va fi mai greu va urma acum, pentru că e foarte greu să te menţii în Top 10. Trebuie să faci rezultate bune la Grand Slam. Sper să mă menţin cât mai mult pentru că atunci te numeşti jucătoare adevărată”, a mai declarat Simona Halep.
Tenismena româncă a mai adăugat că în viitor va avea un nou antrenor în persoana lui Wim Fissette, care în trecut a lucrat cu Kim Clijsters şi Sabine Lisicki.
„Voi avea un antrenor nou, acum o să-l cunosc şi eu mai bine, la Paris. Se pare că e un antrenor foarte bun şi să facem lucruri minunate împreună”, a mai spus Halep.
Recent, Simona Halep s-a impus luni in faţa sârboaicei Jelena Jankovici, numărul opt mondial, cu scorul final 6-4, 2-6, 6-0 în cadrul optimilor de finală de la Australian Open, dar a pierdut în următorul meci cu tenismena slovacă Dominika Ciubulkova, cu scorul 6-3, 6-0.
Citeşte şi:
Dominika Cibulkova este de neoprit! Slovaca a trecut fără emoţii de poloneza Agniezszka Radwanaska şi s-a calificat în finala Australian Open. Na Li e şi ea acolo.
Parcursul formidabil al Simonei Halep la ediţia din acest an a Australian Open i-a impresionat pe câţiva dintre foştii mari sportivi ai României, care consideră că românca are tot timpul la dispoziţie pentru a câştiga în viitorul apropiat un turneu de Grand Slam.
Victorie istorică la Australian Open: Simona Halep a învins-o pe sârboaica Jelena Jankovici
Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep s-a impus, luni dimineaţă, în faţa sârboaicei Jelena Jankovici, numărul opt mondial, cu scorul final 6-4, 2-6, 6-0 în cadrul optimilor de finală de la Australian Open. Românca merge astfel în sferturile de finală, printre primele opt jucătoare de la Melbourne.