Petrolul - Viktoria Plzen 1-1: Mutu n-a ieşit încă la „pensie“. Cum a reacţionat într-un meci pe care l-a început pe bancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu doar două goluri în campionatul trecut şi cu toate obiectivele ratate cu „lupii galbeni“ în stagiunea precedentă, vârful de 35 de ani părea că mai joacă doar datorită numelui. Joi însă a arătat că mai poate fi util echipei.

Petrolul a avut parte de cel mai greu adversar dintre toate formaţiile româneşti angrenate în cupele europene în această fază. Viktoria Plzen, vicecampioana Cehiei şi o trupă obişnuită cu grupele Ligii Campionilor. În plus, pe banca cehilor se află Duşan Uhrin jr, care ştie foarte bine fotbalul românesc după mandatele sale la Poli Timişoara şi la CFR Cluj.

Faptul că ploieştenii au dat de un adversar valoros s-a văzut şi pe teren. Pe „Ilie Oană“ s-a jucat deschis şi au fost ocazii de ambele părţi, semn clar că oaspeţii n-au venit pentru o remiză albă. Exact aşa s-a încheiat însă prima parte, aşa că, după pauză, Răzvan Lucescu l-a aruncat în luptă pe Adrian Mutu (56). Acesta l-a înlocuit pe Juan Albin şi introducerea sa părea că va inclina balanţa în favoarea românilor.

Mutu a deschis scorul în minutul 75, cu un şut plasat la colţul lung, însă reuşita sa n-a fost suficientă pentru victorie. Asta deoarece cehii au egalat în minutul 90+1, prin Kolar - care s-a folosit de mână - şi de acum au prima şansă în vederea calificării în play-off-ul Ligii Europa.

Returul dintre Petrolul şi Viktoria Plzen se va juca la 7 august.

CITEŞTE ŞI:

*Astra – Slovan Liberec 3-0: Fatai e deja titular în naţionala României. Prestaţie formidabilă pentru vârful nigerian

*Dinamo Minsk - CFR Cluj 1-0: „zmei“ în dezolantul campionat românesc, „mieluşei“ în Liga Europa

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG