Petrolul - Rapid 0-0: „lupii“ au avut dinţi de lapte. De ce giuleştenii sunt coşmarul prahovenilor de mai bine de 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei victorii consecutive în primele trei etape, ploieştenii au făcut un prim pas greşit în cel mai prost moment posibil: exact în runda în care Steaua a spulberat Pandurii şi cu patru zile înainte de turul din play-off-ul Ligii Europa.

Petrolul n-a mai învins Rapidul din 2000, iar aşteptarea ploieştenilor pentru o victorie în faţa giuleştenilor va ajunge la minimum 15 ani, având în vedere că meciul din returul campionatului se va juca în 2015.

Sâmbătă seara, ceea ce, teoretic, ar fi trebuit să fie o victorie lejeră pentru Mutu şi compania s-a transformat într-un chin. Nu din cauza jocului, care a fost unul deschis, cu multe ocazii de ambele părţi, dar pentru că „lupii“ n-au ştiut profite de şansele lor de gol. Mustivar (13) a trimis peste transversală la o ieşire greşită a lui Bornescu, la fel a făcut şi Albin (31), iar De Lucas a avut un şut deviat, care l-ar fi învins pe Bornescu, prins pe picior greşit, dacă ar fi găsit cadrul porţii (45). De partea cealaltă, Rapid a avut un gol anulat în prelungirile primei reprize, arbitrul Istvan Kovacs considerând că Ciolacu a faultat în atac, înainte de a marca.

După pauză, rapidiştii au avut cea mai mare ocazie a meciului: Coman l-a servit pe Dică, dar şutul acestuia a fost blocat de Hoban, înainte de a intra în poartă (55). Petrolul n-a mai avut la fel de multe ocazii ca în prima parte, dar a încheiat jocul cu o deviere subtilă a lui N'Koyi, reţinută însă de Bornescu.

S-a terminat 0-0, rezultat excelent pentru Rapid, care, fără o pregătire de vară, are o victorie, două remize şi o înfrângere după patru etape, fiind pe locul 7 cu cinci puncte, peste formaţii precum CS U Craiova, CSMS Iaşi sau Pandurii. Petrolul ocupă poziţia a doua cu zece puncte, la două puncte de liderul Steaua, singura formaţie cu patru victorii după patru runde.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate