Petrolul Ploieşti s-a „împiedicat“ de ultima clasată din Liga I, Oţelul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partida dintre Petrolul Ploieşti şi Oţelul Galaţi, disputată luni, pe stadionul „Ilie Oană“, s-a încheiat la egalitate, fără niciun gol pe tabela de marcaj.

Remiza a fost de ajutor pentru oaspeţi, care au scăpat de ultimul loc din clasament, situându-se la şase puncte distanţă de prima echipă salvată de la retrogradare. Prima repriză a fost fără acţiuni notabile, cu excepţia unei faze, din care Toto Tamuz putea deschide scorul, însă mingea a lovit bara (9'). Şi gălăţenii au avut o ocazie, prin Florin Cernat, care a trimis pe lângă poartă, pe final de repriză. În a doua parte a jocului, ploieştenii au început mai hotărâţi, însă portarul adversarilor a intervenit salvator de trei ori.

Petrolul Ploieşti ocupă locul trei în Liga I, cu şapte victorii, patru remize şi două înfrângeri, viitorul adversar fiind Universitatea Cluj, în deplasare. De cealaltă parte, Oţelul Galaţi se află pe a 17-a poziţie, penultima retrogradabilă, având un bilanţ de o partidă câştigată, patru egaluri şi opt meciuri pierdute, următoarea etapă întâlnind Astra Giurgiu, pe teren propriu.


Echipe de start


Petrolul Ploieşti: Pecanha - Satli, Ipsa, Geraldo, Alcenat - Priso, De Lucas, Marinescu, Albin - Astafei, Tamuz. Antrenor: Gigi Mulţescu.

Oţelul Galaţi: Hotoboc - Morgoci, Leca, Mişelăricu, Popescu - Helder Karlik - Brigido, Cernat, Popa - Cristea. Antrenor: Tibor Selymeş.

LIGA I Programul din etapa a XII-a şi rezultatele complete din primul eşalon românesc

FC Viitorul şi ASA Târgu Mureş, fără victorie în meciul direct, dar neînvinse în ultimele patru etape

Mai multe pentru tine:
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump