Petrolul Ploieşti organizează un proiect prin care oferă o zi specială copiilor defavorizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Petrolul Ploieşti va uita pentru câteva momente de Liga I şi se va dedica unor copii defavorizaţi, cărora le va o oferi o zi specială.

Echipa şi-a anunţat intenţia de a ieşi din tiparul manifestărilor obişnuite cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când copiii mai puţin norocoşi nu ştiu dacă există şi pentru ei cadouri de Crăciun. Astfel, peste 200 de copii din centrele de copii din Ploieşti, Filipeşti de Târg, Plopeni şi Câmpina, din cadrul DGASPC Prahova, vor merge luni, 16 decembrie, pentru prima dată în viaţa lor la un centru comercial de mari dimensiuni, vor viziona un film 3D de desene animate, vor servi prânzul asigurat de organizatori şi îl vor întâlni pe Moş Crăciun, în cadrul unei serbări care se va desfăşura în jurul bradului.

Fotbaliştii şi antrenorii de la FC Petrolul Ploieşti vor fi prezenţi la acest eveniment începând cu ora 14.00, vor urmări serbarea, după care le vor oferi cadouri special create pentru ei de către clubul nostru, în colaborare cu alţi sponsori.
„Pentru că împreună cu echipa reuşim să-i bucurăm pe suporteri aproape în fiecare săptămână prin rezultatele noastre, ne dorim ca de sărbători să încercăm să împlinim şi visele copiilor defavorizaţi. Ne-am dorit să-i scoatem pentru o zi din mediul lor şi abia aşteptăm să-i vedem“, a declarat antrenorul echipei, Cosmin Contra.

Evenimentul ce va aduce bucuria Crăciunului în sufletele copiilor din centrele de plasament din Ploieşti, Filipeşti de Târg, Plopeni şi Câmpina, va avea loc luni, 16 decembrie 2013, în intervalul orar 10:30 şi 14:30 şi va fi împărţit în patru etape: filmul 3 D de desene animate, prânzul, serbarea şi cadourile împărţite copiilor de jucătorii şi antrenorii de la FC Petrolul Ploieşti.
Partenerii FC Petrolul Ploieşti în cadrul acestei acţiuni caritabile sunt Ploieşti Shopping City, Carrefour, Grillandia, Cufărul Verde, Cinema City şi DGASPC Prahova, cărora clubul nostru le mulţumeşte pentru implicare şi le doreşte un 2014 plin de realizări!

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile