Petrolul a mai transferat un jucător. "Lupii" au cel mai puternic lot din Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astafei, alături de managerul sportiv Marius Nicolae

Petrolul l-a transferat  pe mijlocaşul de bandă Victor Astafei, care a parafat un contract pe 3 sezoane, fotbalistul în vârstă de 27 de ani urmând să intre de azi în programul de pregătire al echipei.

În ultimul sezon şi jumătate la Oţelul Galaţi, Astafei s-a despărţit de gruparea de la Dunăre şi a ales să semneze cu Petrolul, convins de proiectul derulat la Ploieşti, pentru care a şi refuzat mai multe formaţii din străinătate şi din Liga 1.
”Ieri a fost ziua mea, iar astăzi am primit cel mai frumos cadou semnând cu Petrolul. Mi-am dorit să vin la acest club datorită grupului condus de Răzvan Lucescu, dar şi obiectivelor ambiţioase pe care Petrolul şi le-a propus şi în acest sezon. Sunt nerăbdător să simt căldura publicului ploieştean, unul incredibil, şi sper să avem împreună nenumărate momente de bucurie”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, Victor Astafei.

Managerul sportiv Marius Nicolae consideră că transferul lui Astafei, al optulea jucător adus de Petrolul în această vară, este un real câştig pentru haita lupilor, în încercarea găzarilor de a-şi îndeplini obiectivele: ”Ni l-am dorit pe Victor încă de anul trecut, dar cum niciodată nu este prea târziu, ne bucurăm că am reuşit să-l aducem acum. Este unul dintre cei mai constanţi jucători ai Ligii 1 din ultimii ani, un adevărat luptător, al cărui devotament ne va ajuta să avem un sezon aşa cum îl visăm cu toţii”. În acest moment, Petrolul are cel mai puternic lot din LIga I, ceea ce dă speranţe fanilor că echipa lor favorită va putea cuceri titlul: 

PORTARI: Pecanha, Cobrea, Bolboaşă, Oprea 

FUNDAŞI: Alcenat, Peteleu, Gerson, Geraldo, Hoban, Satli, Beţa, Fanchone 

MIJLOCAŞI: Nepomuceno, Priso, Mustivar, Romario, De Lucas, Marinescu, Albin, Teixeira, Astafei 

ATACANŢI: Tamuz, Mutu, Nkoyi, Morar, Mareş

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!