Petra Kvitova, pusă pe şotii. Ce banc cu blonde a spus jucătoarea din Cehia pentru WTA Insider

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proaspăta câştigătoate a turneului de tenis de la Stuttgart, Petra Kvitova a acordat, după terminarea competiţiei, un interviu pentru WTA Insider.

Petra a vorbit cu jurnalista Courtney Nguyen despre începutul foarte bun de sezon, despre cum vede jocul său pe zgură, dar şi despre cum se va descurca cu maşina câştigată în urma triumfului de la Stuttgart, un autoturism Porche.

"Am câştigat al doilea titlu şi am jucat şi finala de la Australian Open. E surprinzător pentru mine tot ce se întâmplă uneori în viaţa mea. E minunat să câştig primul titlu la Stuttgart. Sunt atât de fericită! Să joc pe zgură e ceva atât de diferit pentru mine, comparativ cu hard-ul sau cu iarba, acolo unde ştiu că joc bine.  Încerc să fac progrese pe toate suprafeţele şi cred că asta se vede.", a spus Petra.

La întrebarea "Cum eşti ca şofer?", sportiva din Cehia a dat un răspuns mai elaborat şi nu a evitat să se autoironizeze. "Sunt un şofer foarte bun. Chiar îmi place mult să conduc maşina. Fac asta de când aveam 18 ani, pentru că am fost nevoită să mă plimb prin toată Cehia. Deci, cred că am învăţat să conduc. Nu sunt nebună la volan. Uneori, îmi place să merg mai tare, dar nu foarte repede. Nu ating niciodată viteze de 200 de kilometri pe oră, deci încă sunt normală. Sunt blondă şi ştii cum sunt blondele la volan. Dar sunt ok. Nu trebuie să vă faceţi griji dacă mă vedeţi la volan. Pot să am răbdare dacă situaţia o cere", a răspuns, amuzată, aceasta.

Kvitova, campioană şi la Sydney în luna ianuarie, a devenit singura jucătoare din circuitul profesionist cu două titluri cucerite în acest an şi a trecut, începând din această săptămână, pe poziţia a doua a clasamentului WTA. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”