Pe urmele legendarului Ilie Năstase: Adrian Boitan a făcut furori în turneele americane

0
Publicat:

Boitan a cucerit luna trecută nu mai puțin de trei titluri consecutive pe tărâm american, pe zgura verde din Florida. Conform freelancer-ului Daniel Radu, el e primul reprezentant al României cu această performanță reușită în afara țării, de la Ilie Năstase încoace (1975), chiar dacă nu putem compara nivelul turneelor unde s-a impus fiecare.

Adrian Boitan. FOTO: Rodolfo Benitez

Constănțeanul a fost la colegiu și e stabilit în Texas, la momentul actual. 2023 e primul lui an full-time pe circuitul profesionist, deoarece, cu mici excepții, în perioada în care a studiat la Universitatea Baylor, a avut voie să evolueze în alte competiții doar în perioadele de vacanță.

În vârstă de 23 de ani, tenismenul antrenat de Brian Boland a triumfat, pe rând, în întrecerile de la Palm Coast, Weston și Naples, învingând sportivi mult mai bine clasați decât el. Cele 45 de puncte acumulate îl vor propulsa pe Boitan până pe locul 505 ATP, precum și pe locul 245 în clasamentul sezonului actual (ATP Race), ultimul fiind în mare măsură doar de referință. Cu 15 victorii la activ, tricolorul va ținti, luna aceasta, întrecerile de tip Challenger, dacă va putea accede în calificările acestora.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete