Paula Ivan, lăsată cu buza umflată de comunişti după ce a doborât un record olimpic în 1988: „Sponsorii au dat, dar la mine n-a mai ajuns televizorul color!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paula Ivan FOTO Eduard Enea

Atleta Paula Ivan a povestit, pentru “Weekend Adevărul”, cum a făcut cursa vieţii în proba de 1.500 de metri, la Seul, la Jocurile Olimpice din anul 1988.

“Înainte de alergarea la 1.500, avusesem cursa de 3.000 de metri, pe care am pierdut pe final, dintr-o greşeală tactică: am început finişul mult prea devreme. Din cauza asta, pe viteză, pe ultima parte, a putut mai mult decât mine rusoaica Tatiana Samolenko. Şi mi-am dat seama, din cursa respectivă, că dacă voi sta pe o cursă mai înceată, pe partea de viteză am să păţesc acelaşi lucru. Domnul Puică mi-a spus, în ziua cursei: «Polino, m-am gândit eu la o tactică şi aşa o să facem. Să nu te sperii, dar aşa o să facem. O să începi de la început pe acelaşi sprint, să încerci să menţii ritmul». Ritmul acesta nu va fi prea tare, l-am întrebat. «Pe rezistenţă eşti foarte pregătită şi ai să poţi. Numai să nu te sperii. Dacă vei rămâne în pluton, cu celelalte, pe final una dintre rusoaice te va bate şi e păcat». Şi cred că asta m-a şi făcut să fiu mai relaxată. Îmi iese, nu-mi iese, oricum aveam o şi ăsta era lucru mare. Şi-aşa am făcut”, a dezvăluit fosta atletă.

Ivan n-a fost însă recompensată pe măsură de statul comunist: “Ca să realizaţi mai bine ce înseamna, pentru medalia de aur, cu record olimpic şi record naţional, am primit 24.000 de lei, în condiţiile în care o Dacie era 70.000. Era aproape nimic. Şi cei de la Olimpiadă, sponsorii, au premiat primul loc, au dat câte un video cu televizor color. Aşa am auzit. Dar eu am primit doar un video. Cu imprimare. Iar pentru locul doi, un video, dar numai player. Da, asta a fost”.

Cele 24 de medalii cucerite de România în 1988

AUR - Paula Ivan, atletism (1.500 metri), Rodica Arba, Olga Homeghi, canotaj (2 rame), Daniela Silivaş, gimnastică (bârnă, parelele, sol), Sorin Babii, tir (pistol liber), Vasile Puşcaşu, lupte libere (100 kg);
ARGINT - Paula Ivan, atletism (3.000 metri), Daniel Dumitrescu, box (57 kg), Elisabeta Lipă, Veronica Cochelea, canotaj (2 vâsle), Dragoş Neagu, Dănuţ Dobre, canotaj (2 rame), Dumitru Popescu, Valentin Robu, Vasile Tomoioagă, Ladislau Lovrenschi, Ioan Şnep, canotaj (4+1), Doina Bălan, Mioara Traşcă, Veronica Necula, Herta Anitas, Adriana Bazon, Mihaela Armăşescu, Rodica Arba, Olga Homeghi, Ecaterina Oancia, canotaj (8+1), Daniela Silivaş, gimnastică (individual-compus, echipe), Gabriela Potorac, Aurelia Dobre, Celestina Popa, Eugenia Golea, Camelia Voinea, gimnastică (echipe), Nicu Vlad, haltere (100 kg), Noemi Lung, înot (400 metri mixt);
BRONZ - Anişoara Bălan, Anişoara Minea, Elisabeta Cogeanu, Elisabeta Lipă, canotaj (4 vâsle), Marioara Traşcă, Veronica Necula, Herta Anitas, Doina Bălan, Ecaterina Oancia, canotaj (4+1), Daniela Silivaş, gimnastică (sărituri), Gabriela Potorac, gimnastică (bârnă), Marius Gherman, gimnastică (bară fixă), Noemi Lung, înot (200 metri mixt).

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă