Oțelul - Craiova, în pericol. Stadionul e sub zăpadă, observatorul e dispărut, carul TV s-a pierdut pe drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partida Oțelul - Universitatea Craiova, programată să se joace astăzi, este în pericol să nu se joace, din cauza vremii rele care a făcut ravagii în orașul de pe Dunăre. Stadionul este și la ora actuală acoperit de zăpadă, iar meciul ar putea fi amânat.

Stadionul din Galați e acoperit de zăpadă. Foto Facebook

Marian Brăilescu, președintele Oțelului Galați, a declarat că oficialii clubului țin legătura cu cei partidei, pentru a vedea dacă până la urmă se va juca sau nu meciul. „La Galați există un cod roșu de viscol până la ora 16:00. Acum a început să ningă mai tare. Ținem legătura cu oficialii partidei, așteptăm să vedem ce se va întâmpla mai departe și când se va opri situația, ca să putem opera pe stadion.

Am încercat să deszăpezim de control o porțiune, dar zăpada s-a pus imediat la loc. E o situație mai complicată, întrucât sunt drumurile blocate în județele Brăila și Galați. Carul de transmisie al partidei nici nu a ajuns la stadion, nu știm pe unde este.

FRF a intervenit

Din ce am înțeles, observatorul de arbitri și ceilalți oficiali ai partidei au ajuns de ieri în Galați (n.r. - sâmbătă), dar observatorul de joc nu a putut fi contactat. E greu să estimezi ceva concret în acest moment, dacă se va juca sau nu partida. Noi suntem pregătiți de orice situație”, a declarat Marian Brăilescu, pentru gsp.ro.

UPDATE

Duba VAR și carul de transmiei TV au fost găsite. Conform gsp, acestea se află în comuna CA Rosetti, în județul Buzău, localitate aflată la granița cu județul Brăila. Acestea sunt însoțite de echipaje de poliție și de două antemergătoare, puse special la dispoziție de prefecturile județelor Buzău, respectiv Brăila. Autoritățile au luat această decizie la intervenția Federației Române de Fotbal. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG