Olăroiu, cel mai bun din Emirate: ce distincţie a primit Oli şi ce urmează pentru el după un nou sezon de succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 16 ani după ce s-a apucat de antrenorat, Cosmin Olăroiu are un CV remarcabil: 14 trofee cucerite în patru ţări şi o finală de Liga Campionilor Asiei.

În Emirate, Cosmin Olăroiu a primit, în weekend, distincţia acordată celui mai bun antrenor al sezonului. 

A fost o alegere firească, în condiţiile în care echipa lui Oli, Al-Ahli Dubai, a cucerit titlul, a jucat finala Ligii Campionilor Asiei şi a avansat până acum în semifinalele Cupei Preşedintelui. 

Cu opt trofee cucerite din 2011 cu două grupări diferite, Al-Ain şi Al-Ahli, Olăroiu e cel mai de succes tehnician din istoria fotbalului din Emirate la nivel de cluburi. Tocmai de aceea, are mai multe oferte în acest moment, de la Al-Hilal (Arabia Saudită) şi de la naţionala Chinei, însă, foarte probabil, va continua la Al-Ahli, în condiţiile în care şefii clubului nici nu vor să audă de plecarea sa.

5 milioane de dolari pe an e salariul lui Cosmin Olăroiu la Al-Ahli Dubai, el fiind cel mai bine plătit antrenor din zona Golfului Persic.   
Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro