O poveste superbă: Abidal a dezvăluit ce i-a propus un coleg de la Barcelona, când a aflat că francezul are cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abidal a avut mereu susţinerea colegilor, cât timp a evoluat la Barcelona

Eric Abidal (34 de ani) descrie perfect ce înseamnă să ai o voinţă de fier. Fundaşul lui Monaco a învins cancerul la ficat nu o dată, ci de două ori! Nu s-a mulţumit cu atât, ci a ţinut neapărat să-şi reia şi cariera sportivă.

Eric Abidal ne-a demonstrat că eroii nu există doar în poveşti, ci şi în viaţa de zi cu zi. Ca să înţelegi prin ce a trecut francezul, merită să parcurgi episoade din lupta sa împotriva cancerului.

*15 martie 2011: Barcelona a anunţat că francezul a fost diagnosticat cu o tumoare la ficat. Două zile mai târziu, Eric s-a operat. 

*18 mai 2011: La două luni după operaţie, Abidal a fost integralist în finala Ligii Campionilor, care a fost câştigată de Barcelona, 3-1, în faţa celor de la Man. United.

*15 martie 2012: Clubul catalan a anunţat că Eric va avea nevoie de un transplant de ficat, întrucât boala a recidivat. 

*10 aprilie 2012: Francezul a fost operat pentru transplantul de ficat.

*21 mai 2012: Abidal a fost externat din spital.

*18 decembrie 2012: A primit acceptul medicilor de a-şi relua antrenamentele în ianuarie.

*19 martie 2013: A jucat 65 de minute pentru Barcelona B într-un amical.

*6 aprilie 2013: A fost introdus pe teren, în minutul 70 al meciului Barcelona – Mallorca 5-0.

Ajuns la Monaco în această vară, Abidal n-a uitat de foştii săi colegi de la Barcelona. Mai mult, tocmai a dezvăluit că a primit o propunere incredibilă din partea brazilianului Dani Alves, atunci când avea nevoie de transplant de ficat.

„Când a trebuit să mă operez, Alves voia să-mi dea ficatul lui. Dar nu putea pentru că e un fotbalist profesionist. Relaţia noastră e mai mult decât de prietenie“, a declarat Abidal pentru Radio Catalunya.

A fost salvat de vârul lui

„Îi sunt recunoscător lui Gerard, vărul meu, cel care m-a ajutat cu donaţia pentru transplantul de ficat. Fără el, nu eram aici, acum“, a continuat Abidal. 

„Atunci când, după prima operaţie, doctorii mi-au zis că boala a recidivat, nu mi-am pierdut speranţa. Eram hotărât să mă fac bine şi să-mi revin. N-am vrut să renunţ la fotbal, fiindcă e viaţa mea şi am muncit mult ca să ajung aici. Vreau să mai joc un an sau doi, dar, dacă văd că nu pot, voi rămâne în lumea fotblalului, poate voi intra în presa sportivă“, a adăugat francezul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui