Noi dureri de cap pentru fugarul Mario Iorgulescu. Fiul șefului LPF riscă să primească surplus de pedeapsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mario Iorgulescu, 29 de ani, a fost condamnat la opt ani și opt luni de închisoare cu executare de către Curtea de Apel București. Fiul celui care conduce LPF a fost găsit vinovat de ucidere din culpă, după ce a omorât un tânăr în 2019, într-un accident rutier, fiind sub influența drogurilor.

Mario Iorgulescu refuză să se predea, pentru executarea pedepsei

Acesta nu s-a predat și se află în Italia, acolo unde s-ar afla sub supraveghere psihiatrică. Potrivit noii legi intrate în vigoare în 2025, Mario Iorgulescu este considerat fugar și riscă ani suplimentari de detenție.

Se adaugă un nou alineat – (3^1) la art. 285 din Codul penal (fapta de evadare), care prevede faptul că se consideră evadare și fapta persoanei condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.

Pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării. În cazul hotărârilor care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, termenul de 7 zile curge de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, se precizează în noua lege, potrivit spynews.ro.

În afară de cei 8 ani și 8 luni pe care i-a primit, Mario Iorgulescu riscă să primească încă 3 ani suplimentari de detenție. Instanța a stabilit o sentință de 7 ani de închisoare pentru ucidere din culpă și încă alți 2 pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor interzise.

Cele două pedepse au fost comasate cu o condamnare anterioară de 3 ani, primită într-un dosar separat.

Avocații apărării susțin că Iorgulescu jr. suferă de grave afecțiuni psihice și nu are discernământ.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate