Nevaccinatul Djokovici revine la Miami și Indian Wells: reacția sa după eliminarea anomaliilor pandemice

0
Publicat:

Novak Djokovici, numărul 1 mondial, s-a declarat încântat să revină la turneu de la Indian Wells pentru prima dată din 2019, după ce restricţiile de călătorie din Statele Unite, legate de Covid-19, l-au ţinut departe de această competiţie în ultimii cinci ani.

Novak Djokovici

Djokovici, vizează al 6-lea titlu (record) la turneul ATP Masters 1.000 din California, care va debuta săptămâna viitoare, fiind considerat cel mai important din lumea tenisului în afara celor de Mare Şlem.

"Au trecut cinci ani, mult prea mult, pentru a nu fi prezent la Tennis Paradise, la unul dintre cele mai bune turnee din lume, fără îndoială", a spus Djokovici într-un videoclip transmis din micul oraş pitoresc situat în deşertul din California de Sud.

"Este probabil turneul Masters preferat pentru mulţi jucători, inclusiv pentru mine. Abia aştept să vin şi să evoluez din nou în faţa unora dintre cei mai buni fani ai tenisului pe care îi avem în circuit", a adăugat sârbul.

Novak Djokovici a câştigat primul dintre cele 24 de turnee de Mare Şlem din palmaresul său la Australian Open, în 2008, iar câteva luni mai târziu a cucerit prima sa coroană la Indian Wells.

"Prima dată când am câştigat titlul la Indian Wells a fost unul dintre cele mai mari titluri din cariera mea la acel moment. Îmi amintesc că am jucat cu Mardy Fish în finală", a precizat el.

"Am fost norocos să câştig turneul de încă patru ori şi am jucat câteva meciuri epice în finală, împotriva lui (Roger) Federer şi (Rafael) Nadal şi a multora dintre marii jucători din acea epoca. Abia aştept să revin", a adăugat jucătorul sârb.

Rafael Nadal, triplu campion la Indan Wells, va fi prezent la rândul său la ediţia din acest an, după ce a ratat luna trecută Australian Open din cauza unei rupturi musculare.

Turneul de la Indian Wells a fost anulat în 2020 din cauza pandemiei de Covid-19, iar Djokovici a ratat următoarele trei ediţii, după ce autorităţile din Statele Unite nu au permis cetăţenilor străini nevaccinaţi să intre pe teritoriul american.

Djokovici a fost văzut duminică seara la Los Angeles, asistând la meciul disputat de argentinianul Lionel Messi sub culorile echipei sale, Inter Miami, împotriva formaţiei LA Galaxy, în Liga nord-americană de fotbal (MLS).

Carlos Alcaraz şi Elena Rîbakina sunt campionii en titre de la Indian Wells, care se va disputa anul acesta în perioada 3-17 martie.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei