Nebunie la Craiova: ce s-a întâmplat după ce s-au pus în vânzare biletele pentru inaugurarea noului stadion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenii aşteaptă de luni bune primul meci pe „Ion Oblemenco“, stadion care ar fi trebuit să fie dat în folosinţă, undeva spre finalul anului 2016.

Inaugurarea a fost amânată însă, sistematic, din diverse motive, fie că ele au ţinut de neterminarea lucrărilor, fie că au avut legătură cu birocraţia în ceea priveşte obţinerea avizelor.

Într-un final, noua arena va găzdui primul meci, vineri (ora 20.00, TVR), amicalul CS U Craiova – Slavia Praga urmând a fi precedat de un show.

În afară de 8.000 de locuri care le sunt rezervate abonaţilor, 20.000 de bilete au fost puse în vânzare, începând de astăzi dimineaţă. Iar, potrivit reporterilor Digi Sport aflaţi la Craiova, interesul a fost unul uriaş din partea publicului. S-au format cozi lungi la casele de bilete şi e de aşteptat ca tichetele să se epuizeze în următoarele ore.

Iată cât costă biletele pentru amicalul CS U Craiova – Slavia Praga

-*15 lei – peluze

*30 lei - tribuna 2

*40 lei - tribuna 1

*100 lei - tribuna 0

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie