Neagu, „invizibilă“ cu Olanda, dar optimistă: Cristina, discurs de lider după un meci dramatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a debutat la Euro 2022 (4-20 noiembrie, Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru) cu o partidă sufocantă, pierdută la un gol diferență în fața Olandei, campioana mondială din 2019. În ciuda unor momente slabe de joc, la final, tricolorele au cedat la un gol diferență: 28-29.

Cristina Neagu a marcat primele ei două goluri de la 7 metri.

Fără îndoială, dincolo de rezultatul final, cea mai mare dezamăgire pentru România a fost prestația Cristinei Neagu (34 de ani). Care a încheiat partida cu doar trei goluri, dintre care unul singur în prima repriză!

Chiar și așa, spre lauda ei, Neagu a avut puterea de a veni la interviul de după meci pentru a-și oferi punctul de vedere după debutul României la această ediție a Campionatului European.

Ce a spus Cristina Neagu?

*A fost un meci de luptă, așa cum arată și tabela de scor. Cred că am fost foarte aproape și vreau să-mi felicit colegele, pentru că noi avem o echipă foarte tânără, cu puțină experiență. Astăzi însă noi am luptat nebunește și cred că, pe final, puteam lua puncte. Să fiu sinceră, cred că a fost vorba și de puțin noroc, pentru că noi am ratat, ele au marcat și asta a fost povestea.

*A fost avantaj de un gol pentru ele, dar putea, cu ușurtință, să fie un gol avantaj pentru noi sau să fie remiză. Pentru mine, a fost puțin ciudat și modul de arbitraj, n-am înțeles mare lucru, așa că am încercat să ne adaptăm. Dar cred că, la final, am făcut o treabă bună.

*Sincer, sunt mândră de ceea ce am făcut, n-am luat puncte, dar e primul meci și, dacă jucam la fel, avem șanse să avansăm în faza eliminatorie și să facem lucruri bune și acolo. Sunt foarte mândră să avem atâția fani în sală, ne-am simțit ca acasă.

Cine a marcat pentru România în meciul cu Olanda?

Buceschi (5 goluri), Neagu (3), Tănăsie (1), Dindiligan (2), Badea (4), Seraficeanu (3), Pintea (5), Grozav (5)

Euro 2022, un turneu final cu 16 echipe

*Grupa A: Norvegia, Ungaria, Croația, Elveția

*Grupa B: Danemarca, Suedia, Slovenia, Serbia

*Grupa C: Franța, Olanda, Macedonia de Nord, ROMÂNIA

Prima etapă: Franța - Macedonia de Nord 24-14 și Olanda - România 29-28

*Grupa D: Polonia, Muntenegru, Germania, Spania

Primele trei clasate vor avansa în cele două Grupe Principale.

Programul tricolorelor

*Sâmbătă (ora 21.30): Olanda – România 29-28

*Luni (ora 21.30): România – Franța

*Miercuri (ora 21.30): Macedonia de Nord - România

Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport transmit Europeanul de handbal feminin.

Meciurile României sunt găzduite de „Boris Trajkovski Sports Center“, la Skopje (Macedonia de Nord).

Florentin Pera, selecționer România

Lotul convocat de selecționerul Florentin Pera

*Portari: Diana Ciucă (Rapid), Iulia Dumanska (Gloria Bistriţa), Daciana Hosu (Râmnicu Vâlcea);

*Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Bianca Bazaliu (Gloria Bistriţa), Diana Lixandroiu (CSM Slatina), Sorina Grozav (Rapid);

*Centri: Laura Pristăviţă (Gloria Bistriţa), Eliza Buceschi (Rapid);

*Extreme dreapta: Alexandra Badea (Rapid), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistriţa), Mihaela Mihai (CSM Bucureşti);

*Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (Râmnicu Vâlcea);

*Pivoţi: Crina Pintea (CSM Bucureşti), Lorena Ostase (Rapid), Andreea Ţîrle (Minaur Baia Mare).

*Stafful tehnic: Florentin Pera (principal), Bogdan Burcea (secund), Ildiko Barbu Kerekes (antrenor cu portari).

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”