Foto Nadia Comăneci a împlinit 63 de ani: cum arată, dieta care o menține ca-n prima tinerețe și ritualul ei zilnic

0
Publicat:

Au trecut 48 de ani de la momentul în care Nadia Comăneci a atins perfecțiunea, obținând nota 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976. Această performanță rămâne, inclusiv astăzi, printre cele mai importante din istoria sportului mondial!

Nadia Comăneci. FOTO: Facebook

Prin ce a realizat la JO 1976, dar și prin palmaresul ei all-time – a cucerit nouă medalii la Jocurile Olimpice (dintre care cinci de aur), patru medalii la Campionatele Mondiale (două de aur) şi 12 medalii la Campionatele Europene (opt de aur) – Nadia a devenit o figură emblematică pentru lumea sportului. De aceea, a și fost inclusă de organizatori în spectacolul grandios conceput pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, în vara acestui an.

Astăzi, fosta mare gimnastă, născută la Onești, a împlinit 63 de ani. Aniversarea vine la o săptămână după ce Nadia a anunțat că s-a întors lângă sportul românesc, de această dată dintr-o funcție oficială, după cum Adevărul a scris aici.

Ceea ce impresionează la Nadia, dincolo de pasiunea ei pentru sport chiar și după retragerea din activitate, e forma ei fizică, la 63 de ani. Românca arată ca-n prima tinerețe și, periodic, apare în materiale prin care promovează un stil de viață sănătos, oferind chiar „secretul“ ei. Care nu o să fie chiar pe placul tuturor, deoarece implică muncă și disciplină, „ingrediente“ la care Nadia n-a renunțat, nici măcar după ce a încheiat socotelile cu sportul de performanță.

Fac mișcare în fiecare zi, 30 sau 40 de minute. Gimnastică, ciclism... nu e mult, dar îmi e bine, mă simt mai bine şi gândesc mai bine. E important să-mi fac timp pentru ceva care e prioritatea mea“, a povestit Comăneci.

Dar nu doar mișcarea e suficientă pentru menținerea sănătății. Dieta joacă un rol important în această ecuație. Iar Nadia e foarte atentă la ce mănâncă! Ea își începe ziua cu un suc proaspăt stors de portocale și cu o cafea cu lapte. Micul dejun constă în pâine prăjită integrală, curcan și brânză.

La prânz, Nadia consumă, de obicei, wraps făcute cu ce a rămas de la cina din seara anterioară. Și își completează farfuria cu somon, humus și brânză. La cină, fosta mare gimnastă optează pentru ceva ușor: pește cu humus și salată.

Și-a făcut un tatuaj la 62 de ani

Anul trecut, când a împlinit 62 de ani, Nadia Comăneci a marcat momentul, făcându-și un tatuaj! În amintirea performanței sale de la Montreal, ea și-a tatuat glezna cu cercurile olimpice și cu nota „1.00“ (foto, jos).

La JO 1976, acesta a fost punctajul afișat pe ecran pentru prestația româncei. Pentru că, primind 10 de la arbitri, ea a dat calculatorul peste cap, în condițiile în care nimeni nu primise 10 până atunci.

Cum arată Nadia Comaneci, la 63 de ani, în 2024

Deși o figură discretă, în ultima perioadă, Nadia a avut mai multe apariții mediatice decât de obicei. Asta deoarece a fost prezentă la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august) și a comentat, în mod repetat, scandalul din gimnastică, cu Ana Bărbosu, Jordan Chiles și Sabrina Voinea în prim-plan.

Datorită acestor apariții, publicul s-a convins că, într-adevăr, Nadia arată excelent pentru vârsta ei, iar fotografia de mai jos confirmă acest lucru.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026