Nadal rămâne un colos al tenisului: Djokovici, plecăciune în fața rivalului său de o viață

0
Publicat:

Absent de pe teren din ianuarie 2023, Rafael Nadal se pregătește de a reveni în turnee, urmând a fi prezent la Australian Open (14-28 ianuarie 2024). Chiar dacă a tot insistat că n-are mari așteptări de la acest ultim sezon pentru el în circuitul ATP, „Matadorul“ e privit, în continuare, cu mare respect. 

Rafael Nadal

Mulți cred că Rafa (37 de ani), un perfecționist, va fi competitiv și în 2024. „Eu aştept mereu de la el să dea tot ce are mai bun. Unii l-au anunţat adesea ca fiind aproape de finalul carierei, aşa cum au făcut-o şi în cazul meu. Dar noi le-am dovedit că s-au înşelat. El nu e genul care să revină în circuit doar pentru a juca, să zicem, la un nivel mediu, pentru a disputa câteva meciuri. El vrea să câştige titluri, vrea să fie cel mai bun, de aceea e o legendă a sportului nostru. Eu sunt sigur că antrenamentul lui şi pregătirea sa sunt făcute cu intenţia de a câştiga un Grand Slam“, a spus Novak Djokovici (Serbia, 1 ATP, 36 de ani).

La fel a vorbit despre Nadal și compatriotul său, Carlos Alacaraz (20 de ani, 2 ATP): „Eu cred că el e pregătit. Am văzut imgini video cu el de la antrenamente şi e la sută la sută. Alţi jucători s-au antrenat cu Rafa în ultimele săptămâni şi mi-au spus că el va reveni la nivelul optim. La cel mai bun nivel al său“.

Barbara Schett, fostă ocupantă a locului 7 WTA și actualmente analistă a postului Eurosport, e de părere că Nadal revine în circuit cu un obiectiv precis. „Desigur, va fi <<ruginit>>. Sinceră să fiu, nu cred că va juca cel mai bun tenis al său. Rafa e un tip care are nevoie de meciuri și toți ceilalți rivali și-au ridicat nivelul anul trecut. Deci, va fi foarte complicat pentru el. Dar sinceră să fiu, nu prea îmi pasă. Vreau doar să-l văd pentru ultima dată. El e o legendă a tenisului. Evident, accentul va fi pus pe zgură, pe turneele premergătoare Roland Garros. Să-l văd înapoi acasă, unde a avut atât de mult succes, la Roland Garros, va fi apogeul“, a explicat austriaca de 47 de ani la microfonul Eurosport.

Revin în circuit în 2024 după pauze mari

Nume Clasament mondial Data ultimului meci

Rafael Nadal (37 de ani) 670 ATP 18 ianuarie 2023

Nick Kyrgios (28 de ani) - 13 iunie 2023

Marin Cilic (35 de ani) 672 ATP 24 iulie 2023

Denis Shapovalov (24 de ani) 109 ATP 9 iulie 2023

Naomi Osaka (26 de ani) 46 WTA* 20 septembrie 2022

Emma Răducanu (21 de ani) 298 WTA 18 aprilie 2023

Amanda Anisimova (22 de ani) 369 WTA 26 aprilie 2023

Angelique Kerber (35 de ani) 31 WTA* 1 iulie 2022

*clasament protejat

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională