Nadal, declarație surprinzătoare despre retragerea din tenis a rivalului său, Roger Federer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legendarul tenismen elveţian Roger Federer şi-a anunţat joi retragerea din activitatea sportivă, el indicând că ultimul turneu la care va participa va fi competiţia pe echipe Laver Cup, săptămâna viitoare la Londra.

Rafael Nadal și Roger Federer au oferit momente magice pe terenul de joc. Arhivă Adevărul

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal (3 ATP) a declarat că ziua când elveţianul Roger Federer, rivalul său istoric, a făcut anunţul retragerii din activitatea competiţională, este "o zi tristă" pentru el.

"Dragă Roger, prietenul și rivalul meu. Mi-aș fi dorit ca această zi să nu vină niciodată. Este o zi tristă pentru mine, dar cred că şi pentru întreaga lume a tenisului. A fost o plăcere, dar şi o onoare şi un privilegiu, să împărtăşesc toţi aceşti ani cu Roger Federer, să trăiesc atâtea momente fantastice pe teren şi în afara lui", a scris spaniolul pe Twitter.

Accidentările și operațiile l-au făcut să ia decizia

Tenismenul cu 20 de turnee de Mare Şlem câştigate a precizat că ultimii trei ani au fost dificili din punct de vedere fizic, cu mai multe accidentări şi operaţii. Este deci normal ca el să se retragă la vârsta de 41 de ani, după mai mult de 1.500 de meciuri disputate şi 24 de ani petrecuţi în circuit, notează site-ul radioteleviziunii elveţiene RTS.

"Am muncit mult ca să revin la cel mai bun nivel al meu şi să fiu competitiv. Ştiu însă de asemenea care sunt limitele corpului meu şi capacităţile mele. Iar ultimele mesaje ale corpului meu au fost clare", a scris Federer, care s-a născut pe 8 august 1981.

"Iar în cele din urmă ţie, tenisului, te iubesc şi nu te voi părăsi niciodată", a încheiat sportivul născut la Basel scrisoarea sa.

Federer nu a mai participat la nicio competiţie de la ediţia din 2021 de la Wimbledon.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea