Mutarea anului: Viorel Moldovan vrea să cumpere Rapidul şi să o salveze de la faliment. Reacţia oficială a tehnicianului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A făcut parte din Generaţia de Aur, a evoluat, ca fotbalist, la formaţia de lângă Podul Grant, iar acum îi pregăteşte pe Pancu şi colegii săi. Totuşi, în curând, „Moldo-gol“ ar putea avea un nou statut: cel de patron al clubului.

Se apropie ziua de 28 martie, cea în care un judecător sindic va aproba sau va respinge planul de reorganizare prin care Rapid, o societate aflată în insolvenţă, va încerca să se redreseze din punct de vedere financiar. 

Soarta clubului depinde de verdictul Tribunalului Bucureşti, deoarece, o eventuală respingere a planului echivalează cu intrarea echipei în faliment. Cum actualii patroni, Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu, nu sunt oameni potenţi de afaceri, garanţiile financiare incluse de aceştia în planul de reorganizare nu sunt tocmai solide. De aceea, Rapid încearcă atragerea unor noi investitori pe ultima sută de metri, iar salvarea ar putea veni de pe banca tehnică!

Dragomir a aruncat „bomba“

Site-ul oracoluldelabalcesti.ro, care îi aparţine fostului preşedinte LPF, Dumitru Dragomir, a anunţat că Viorel Moldovan vrea să preia Rapidul de la Zamfir şi Cristescu.

„Problemele Rapidului în era post-Copos nu sunt puţine şi nici minore. Lucrurile se pot rezolva, însă, cu ajutorul lui Viorel Moldovan. Actualul antrenor a făcut o ofertă scrisă pe care i-a înaintat-o lui Adrian Zamfir, omul care, în acte, deţine clubul. Suma nu este mare, 500.000 de euro, însă este posibil ca înţelegeri ulterioare să facă afacerea rezonabilă, Zamfir a cheltuit până acum în jur de două milioane de euro, din care nu a recuperat decât 500.000: 200.000 de la LPF, restul din vânzarea lui Ioniţă la Astra. Nici el şi nici Cristescu nu au banii necesari pentru a ţine un club de fotbal serios, aşa că iau în calcul cedarea acţiunilor. Moldovan nu face singur afacerea. Fostul internaţional este susţinut de câţiva oameni cu bani, ale căror nume nu este dispus să le dezvăluie, deocamdată“, a scris site-ul lui Dragomir.

Moldovan şi-a confirmat interesul

Contactat de „Fanatik“, actualul antrenor al giuleştenilor a recunoscut că e interesat de preularea Rapidului.

„Este adevărat, au existat nişte discuţii, iar semnalele sunt pozitive. Îmi doresc ca tranzacţia să se încheie cât mai repede pentru că timpul presează, iar termenul de 28 martie bate la uşă“, a declarat Moldovan.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne