Momentul care l-a copleşit pe Mirel Rădoi: „Dacă-mi puneai buletinul în mână, nu ştiam cum mă cheamă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirel R[doi

Selecţionerul naţionalei de tineret, Mirel Rădoi, s-a declarat fericit după victoria României în faţa Croaţiei, scor 4-1, şi a dezvăluit care a fost momentul în care nu a mai putut scoate niciun cuvânt.

"Cred că ne-am ridicat la nivelul fanilor pentru că au fost fantastici. Mi-e greu să găsesc cuvintele. Când a început imnul şi cânta tot stadionul, dacă îmi puneaţi buletinul în faţă, nu ştiam cum mă cheamă. Spuneam doar ”Deşteaptă-te române!” A fost ceva ce am trăit ca jucător, ca antrenor chiar dacă am trăit şi la Cluj, dar în străinătate, să ai atmosfera ca acasă, a fost incrediibl. Orice antrenor ar vrea să fie în locul meu. Orice antrenor ar face performanţe cu această generaţie.  Pentru că e de excepţie şi un grup minunat, oricărui antrenor i-ar fi uşor să lucreze", a mai spus Rădoi. 

Cât despre meci, Rădoi a punctat: "Mă gândeam la o victorie, dar sincer vă spun că nici măcar nu am îndrăznit să sper la un astfel de rezultat. Mă bucur că ne-a ieşit planul în prima repriză, pentru că ne-am gândit că, chiar dacă e foarte cald să începem foarte sus jocul, să înscriem cât mai mult în prima repriză pentru că ştiam că în repriza a doua Croaţia ţine ritmul destul de intens chiar şi contra Italiei sau Franţei au egalat şi mi-era teamă să nu luăm gol dacă era egal la pauză.

Din păcate la 2-0 am crezut că jocul va decurge doar în favoarea noastră, din nefericire a venit acea greşeală pentru că am lăsat zona centrală deschisă, nu am ieşit în întâmpinarea adversarului, au dat gol, după care am avut 5-6 minute de panică, nu ne-a ieşit jocul, am fost disperaţi şi m-aş fi uitat după o accidentare, să rupem un pic jocul ca să le explic câteva lucruri. Să ţinem acest rezultat până la pauză. Mă bucur că am ţinut rezultatul până la pauză unde am reglat problemele.

Nu mă gândesc acum la aşa ceva (n.r. - la câştigarea trofeului), în seara asta ne bucurăm de victoria contra Croaţiei pentru că e o victorie istorică, primele puncte pentru tineret la un turneu final. Şi ne vom bucura de victoria asta, de mâine dimineaţă vom lucra pentru partida care ne va aştepta contra Angliei. În momentul de faţă putem spune că cel puţin un adversar uşor uşor l-am scos din joc. Dar asta nu înseamnă că după prima partidă indiferent de rezultatul care va fi între Franţa şi Anglia putem vorbi de o favorită certă"

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Imaginile bucuriei! Cum au celebrat tricolorii U21 victoria contra Croaţiei şi pe cine au sărbătorit în mod special

Mesajul premierului Viorica Dăncilă după victoria tricolorilor mici a generat o mulţime de comentarii spumoase

Victorie mare pentru tricolorii mici! România bate Croaţia, scor 4-1, la Campionatul European de tineret

Ianis Hagi: „La nivelul ăsta nu merge să joci bine doar 30 de minute sau o repriză. A fost un joc colectiv extraordinar“

Stadionul din Serravalle a fost asediat de români. Ce mesaj a afişat galeria la meciul România - Croaţia

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort