Momente cumplite pentru naționala de tineret a Luxemburgului. 32 de fotbaliști s-au răsturnat cu autocarul: „Țipau, erau șocați”

0
Publicat:

Echipa națională de tineret a Luxemburgului urma să evolueze într-un meci de calificare pentru EURO 2027, împotriva celor din Franța, vinerea aceasta.

Autocarul care îi transporta pe jucătorii naționalei U21 a Luxemburgului Foto/Luxemburg Times

Partida a fost anulată și reprogramată de urgență, după ce gruparea a fost implicată într-un accident de autobuz în drum spre Lorient, acolo unde urma să se dispute duelul cu francezii.

Autocarul a intrat într-un șanț, după ce șoferului i s-a făcut rău la volan.

 „Șoferul autobuzului, în vârstă de 53 de ani, lucrează de nouă ani în această funcție și nu are antecedente de accidente rutiere!, a declarat compania de autobuze.

Partida a fost reprogramată pentru data de 3 octombrie 2026, conform deciziei ambelor federații.

„Le arătăm tot sprijinul și sperăm la o recuperare rapidă a membrilor delegației luxemburgheze, care au fost răniți și șocați, precum și șoferului autobuzului!, a declarat președintele Federației Franceze de Fotbal, Philippe Diallo.

„Un jucător a dat alarma, a început să țipe!”

Șoferul a trecut cu brio testele de alcoolemie și droguri, iar vehiculul pe care îl conducea trecuse de o inspecție tehnică în luna iulie 2025, conform Luxemburg Times.

În momentul impactului, autocarul circula pe N24, în apropierea municipalității Languidic, între Lorient și Rennes. Vehiculul a părăsit carosabilul, a lovit șanțul și s-a răsturnat, alunecând cu partea dreaptă lipită de terasament. Mai mulți jucători au rămași blocați.

„Tocmai ne întorsesem de la antrenament în ajunul meciului de pe stadionul Moustoir din Lorient. Un jucător a dat alarma, văzând autobuzul virând periculos spre acostament, a început să țipe. Călătoream cu o viteză normală, între 80 km și 90 km/h. Am continuat să mergem aproximativ 50 de metri.

Am stat așa, blocați înăuntru, timp de o oră și jumătate sau poate două ore. Era cald, tinerii țipau și erau șocați. Doctorul nostru a făcut apoi ce era necesar pentru a începe să trateze răniții!”,  a explicat Léon Hilger, șeful delegației echipei luxemburgheze U21.

„A fost foarte șocant pentru toată lumea!”

Gemurile vehiculului au explodat, iar cioburile au fost răspândite în interior. Unii dintre cei 32 de fotbaliști luxemburghezi au fost răniți, inclusiv antrenorul de portari, Laurent Mond.

Potrivit presei franceze, a fost declanșat un plan de intervenție cu cod roșu pentru gestionarea unui număr ridicat de posibile victime. Pasagerii au fost evacuați de către pompieri prin ușa șoferului, începând chiar cu acesta.

Delegația din Luxemburg a fost transportată în cadrul unei săli comunitare din Languidic, pusă la dispoziția lor de către autoritățile locale. Tinerii fotbaliști au fost protagoniști într-un episod traumatizant.

„Am stat acolo între 30 și 40 de minute. Timp pentru a evalua starea tuturor și a încerca să realizăm prin ce tocmai am trecut. A fost foarte șocant pentru toată lumea!, a spus Hilger.

Deși joi seara au fost raportate opt persoane rănite, doar cei mai grav afectați din delegația Luxemburgului, doi jucători și doi membri ai staffului, au fost transportați la spitalul Scorff din Lorient.

„Au fost externați în jurul orei 2:00, cu câteva bandaje, după care s-au întors la hotel cu taxiul!, a mai precizat Hliger.

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Ouăle rezistă mult mai mult decât crezi în frigider, susțin experții. Care sunt semnele că s-au stricat și ar trebui aruncate