„Moarte silenţioasă“: „Adevărul“ a descoperit un amănunt dureros legat de dispariţia Rapidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din sezonul viitor, giuleştenii nu vor mai evolua pe prima scenă fotbalistică a ţării şi nici nu se ştie dacă acest club va mai exista sau nu. Din păcate, fanii nu vor putea să-şi ia la revedere de la o grupare înfiinţată acum 90 de ani, aşa cum se cuvine.

O arenă unde puteai savura una dintre cele mai frumoase atmosfere din Liga I nu va mai „vibra“, în următoarea stagiune. Probabil, Stadionul din Giuleşti, şi aşa într-o stare deprorabilă, va avea soarta arenei din Cotroceni, unde înainte evolua FC Naţional (Progresul) şi unde, în acest moment, nu există decât o ruină.

După verdictul Tribunalului Bucureşti, Rapid are şanse mari să dea faliment, însă, până atunci, echipa mai are de disputat trei partide în Liga I. Dintre ele, două sunt pe teren propriu, cu Universitatea Cluj (luni, 20 mai, ora 19.30) şi cu Ceahlăul (miercuri, 29 mai). 

Din păcate, fanii nu pot asista la aceste partide pentru a-şi lua la revedere de la echipa favorită, aşa cum se cuvine. Astfel, Rapid va dispărea de pe prima scenă fotbalistică a ţării, în linişte, fără să-şi aibă suporterii alături.

În aceste condiţii, derby-ul cu Steaua, jucat la 14 aprilie, şi încheiat egal, scor 1-1, are toate şansele să devină un meci istoric pentru fanii giuleştenilor. Cum nu se ştie dacă şi când Rapid va reveni în prima ligă, acel joc cu formaţia din Ghencea va rămâne ultimul în care giuleştenii au evoluat în Liga I, cu fanii alături de ei.

La partida respectivă, din cauza unor obiecte aruncate pe gazon, dar şi a faptului că Vlad Chiricheş a fost lovit de un obiect, meciul a fost întrerupt, aproximativ, zece minute. Ulterior, jocul s-a reluat, dar Liga a suspendat terenul Rapidului pentru şase partide şi l-a suspendat şi pe oficialul Stelei, Mihai Stoica, timp de şase luni.

Dacă Meme a făcut recurs, iar suspendarea sa a fost redusă la trei luni, în schimb, George Copos n-a vrut să plătească cheltuielile un recurs, iar suspendarea Rapidului a rămas tot de şase etape!  

CITEŞTE ŞI:

* Copos zâmbeşte după ce Rapid a picat în „B“: a economisit 40.000 de euro dintr-un foc

* Prima reacţie a lui Copos după ce a dus Rapidul în „B“. A anunţat ce va face cu clubul care e la un pas de faliment

* Rapid a ajuns într-o „companie selectă“: povestea marilor cluburi din Europa şi din România care au căzut în anonimat

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare