Mircea Lucescu, scos din minţi de fanii lui Dinamo Kiev! Ce le-a strigat românul suporterilor care îl contestă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contestat în permanenţă de suporterii lui Dinamo Kiev, din cauza trecutului său la rivala Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu nu a mai rezistat şi a intrat într-un conflict verbal cu ei.

Cel mai galonat antrenor român a făcut minuni la noua sa echipă, încă din primul sezon pe banca tehnică. Astfel, cu patru etape înainte de finalul campionatului, Dinamo Kiev este lider în clasament, cu 55 de puncte, cu 10 mai multe faţă de marea rivală, Şahtior Doneţk, aflată pe poziţia secundă, şi mai are nevoie de doar două puncte pentru a îşi asigura matematic câştigarea titlului, iar în Cupa Ucrainei va juca finala, pe 13 mai, împotriva celor de la Zorya Luhansk. De asemenea, echipa românului a terminat pe locul trei grupa în care a fost repartizată în Liga Campionilor şi a atins optimile de finală ale Europa League. Degeaba, însă! Cei 12 ani petrecuţi la gruparea din Doneţk, echipă cu care a câştigat 22 de trofee, inclusiv opt titluri, se pare că nu pot fi şterşi cu buretele. 

Încă din prima zi în care a fost numit la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a intrat în vizorul unei părţi a ultraşilor şi, din acest motiv, într-o primă fază, a şi intenţionat să plece de la echipă, dar a fost întors din drum de fraţii Surkis, patronii grupării. De atunci şi până în prezent, protestele la adresa antrenorului român nu au contenit, un nou episod consumându-se miercuri, la meciul din semifinalele Cupei Ucrainei, cu Ahrobiznes Volocisk. Dacă pe teren Lucescu nu a avut emoţii, echipa sa învingând cu scor de neprezentare, 3-0, lucrurile nu au stat la fel şi cu suporterii echipei din capitala Ucrainei. Fanii liderului, aşezaţi chiar în spatele băncii tehnice, au strigat în repetate rânduri sloganul devenit deja marcă înregistrată „Lucescu, go away!“ (n.r - Lucescu, pleacă!).

Dacă timp de peste opt luni, românul i-a ignorat şi s-a rezumat la a le da replica doar prin intermediul declaraţiilor de presă, de această dată nu a mai rezistat şi, plin de nervi, s-a răţoit la ei: „Voi nu sunteţi Dinamo!“, le-a strigat antrenorul, de patru ori la rând. „Un grup de aşa-zişi suporteri ai lui Dinamo, la fiecare meci, apar cu cagule… Măcar, dacă au de spus ceva şi de protestat, să-şi arate faţa, să vedem cine şi de ce protestează. Pe mine mă interesează echipa, rezultatele, jocul, mă interesa foarte tare ca Dinamo să redevină ceea ce a fost şi să fie din nou o echipă competitivă în campionatul intern şi în competiţiile internaţionale. Sunt 10 inşi care vor să fie protagonişti, să fie mai importanţi decât jucătorii, decât preşedintele clubului. N-au nicio legătură cu această echipă“, a comentat Mircea Lucescu, după meci. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!