Milan, Juventus și Inter trag cu dinții de Radu Drăgușin. Bătaie pe internaționalul român de 21 de ani

0
Publicat:

La doar 21 de ani, Radu Drăgușin este dorit de 3 dintre coloșii Italiei: AC Milan, Inter Milano și Juventus. Ne entuziasmăm, pentru că de la Adrian Mutu și Cristian Chivu, România nu a mai avut un jucător care să atragă atenția atât de mult în fotbalul adevărat.

Radu Drăgușin e obișnuit cu aerul tare al fotbalului italian. Foto Getty images

După ce Juventus și Inter și-au arătat interesul pentru internaționalul ”tricolor”, AC Milan e gata să facă primul pas și să le ia fața rivalelor și să înainteze o ofertă oficială. Potrivit celor de la Milan Web, șefii ”Diavolilor” sunt pe punctul de a-l aduce pe Radu Drăgușin pe San Siro, sub comanda lui Stefano Pioli. Oficialii echipei AC Milan le vor propune celor de la Genoa un schimb de jucători și o sumă de bani.

Are totul pentru a juca la nivel înalt

”Născut în 2002, fundașul central român se poate lăuda deja cu trei experiențe în Serie A. Puternic, dar și agil, Drăgușin are totul pentru a deveni un jucător de cel mai înalt nivel și Milan nu vrea să rateze ocazia de a-l transfera”, scriu italienii despre transferul românului, cotat de site-urile de specialitate la 8 milioane de euro . În schimbul său, ”Grifonii” ar urma să primească bani și pe Matteo Gabbia.

Însă rivalele nu stau cu mâinile în sân. Jucătorul care a evoluat în 40 de meciuri în sezonul trecut la Genoa, înscriind patru goluri, este dorit și de Inter Milano, și de Juventus. Ultima formație chiar l-a avut în curtea proprie, dar l-a vândut la în urmă cu un an la Genoa, în schimbul a 6 milioane de euro. Iar ”Bătrâna Doamnă” ar dori să îl aducă în această vară înapoi la Torino pe român.

Inter vrea să-și întărească apărarea

”Din nefericire pentru Juventus, Inter este pe urmele lui Drăgușin. Nerazzurrii vor să întinerească apărarea, după ce i-au pierdut pe Skriniar și D'Ambrosio și deja au pariat pe tânărul Bisseck. La rândul ei, Genoa ar putea fi de acord să-l vândă pe român după doar un sezon. ”Grifonii” ar putea primi o sumă bună care i-ar ajuta să își mărească șederea în Serie A”, a scris presa peninsulară.

Desigur, de la speculațiile presei și până la un transfer definitiv e cale lungă. Și, dacă acesta se va realiza, trebuie și ca jucătorul să se impună printre vedetele din loturile granzilor italieni. Dar, până atunci, să apreciem faptul că seriozitatea și talentul lui Radu Drăgușin atrag atenția marilor clubului europene.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie