Mihalea Buzărnescu, calificare cu mari emoţii în turul secund la Charleston

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, s-a calificat în turul doi de la Charleston, după ce a trecut greu de Magdalena Frech, 182 WTA, scor 6-1, 4-6, 7-5

Cu un bilanţ dezastruos în 2019, o singură victorie în 11 meciuri, Mihaela Buzărnescu, 30 de ani, avea nevoie ca de aer de un succes în primul tur al turneului cu premii în valoare de 823.000 de dolari. L-a obţinut în faţa jucătoarei poloneze Magdalena Frech, dar evoluţia fluctuantă a Mihaelei nu îi lasă acesteia multe motive de optimism.

Buyzărnescu a condus cu 5-0 în setul inaugural, după un început de meci în forţă, în care a pierdut doar două puncte în primele 4 game-uri. Semne de degringolată în jocul româncei au apărut încă de la finalul primul set. Setul secund l-a pierdut cu 6-4 iar în cel decisiv s-a văzut condusă cu 4-1.  Chiar dacă greşelile neforţate nu au dispărut din jocul Mihaelei, românca a restabilit egalitatea, 4-4, apoi a fost 5-5, după care au urmat două game-uri adjudecate relativ fără emoţii.

Buzărnescu va juca în turul următor cu Lauren Davis (25 de ani şi locul 184 WTA) din SUA, care a trecut de belgianca Ysaline Bonaventure (123 WTA), scor 6-4, 0-6, 6-2.

Mihaela Buzărnescu şi Lauren Davis nu s-au mai întâlnit niciodată într-un meci direct.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani