Mihai Bălaşa e “noul Chivu” de la AS Roma! Laude de la Gică Hagi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Bălaşa (dreapta) a jucat 30 de minute contra lui Liverpool FOTO Corbis Images

Mihai Bălaşa a jucat în ambele meciuri ale italienilor din presezon, iar Hagi crede despre el că va face pasul spre echipa mare a Romei chiar din acest campionat.

Mihai Bălaşa a fost împrumutat anul trecut de AS Roma de la Viitorul lui Hagi. Fotbalistul a impresionat în tricoul echipei de tineret a romanilor, antrenată de Alberto de Rossi, tatăl lui Daniele de Rossi, şi a fost cumpărat definitiv de gruparea giallo-rossa în această vară.
Antrenorul francez al vicecampioanei Italiei, Rudy Garcia, l-a inclus pe Bălaşa în lotul pentru turneul american pe care AS Roma îl susţine în aceste zile. La fel ca şi Lobonţ, Bălaşa a jucat în ultimele 30 de minute ale meciului cu Liverpool, câştigat de italieni cu 1-0. Partida s-a disputat la Boston, în faţa unui stadion arhiplin, iar clubul capitolin şi-a adjudecat “Buick Trophy”, datorită unui autogol al lui Agger din ultimul minut de joc.
Înaintea jocului cu Liverpool, Bălaşa fost utilizat din primul minut şi în amicalul Romei cu Indonezia Under 23, scor 3-1, partidă în care românul a dat o centrare de gol. Acest meci a fost şi primul în care fotbalistul nostru a îmbrăcat tricoul echipei mari, alături de Totti şi celelalte vedete din lotul formaţiei giallo-rossa.
“E un băiat senzaţional care în acest an va face pasul către echipa mare a Romei. Poate juca pe două poziţii, lateral dreapta şi central, ceea ce e un mare avantaj pentru el. Are un potenţial enorm, e unul dintre jucătorii extraordinari pe care îi are România”, a afirmat Gică Hagi.

Roma e în Liga Campionilor

La Roma, poziţiile pe care joacă Mihai Bălaşa sunt ocupate de Maicon şi Torosidis (fundaş dreapta), respectiv Benatia şi Castan (fundaşi centrali). Mai multe şanse ar putea avea românul în centrul apărării, pentru că soluţiile de înlocuire pentru cuplul marocano-brazilian nu sunt dintre cele mai strălucite. În plus, Roma va fi angrenată în acest sezon şi în Liga Campionilor, pe lângă cele două competiţii interne, ceea ce înseamnă că Rudy Garcia are nevoie să ruleze cât mai mulţi jucători.

Soluţie pentru naţională

Mihai Bălaşa are 19 ani şi e băiatul lui Cristi Bălaşa, fostul căpitan al Chindiei Târgovişte. Fotbalistul a trecut pe la toate loturile naţionale de tineret ale României, dar poate fi o soluţie viabilă şi pentru naţionala mare, în condiţiile în care postul de fundaş dreapta este o problemă constantă pentru România.

23 de meciuri a jucat Mihai Bălaşa pentru Viitorul în Liga I, înainte să fie transferat de AS Roma.
 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert