Michael Phelps vizează participarea în 7 probe la Jocurile Olimpice de la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Michael Phelps este înscris în nu mai puţin de 7 probe la concursul selecţiei americane de înot pentru Jocurile Olimpice, competiţie care începe luni la Omaha (Nebraska).

Înotătorul din Baltimore, câştigător a 8 medalii de aur la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing, pentru a ajunge la 16 medalii olimpice (14 de ani), în total, este înscris, în primul rând, în proba de 400 m mixt, o cursă care a fost în programul său la Beijing şi în care deţine şi acum recordul mondial, dar pe care decisese să nu o mai abordeze în marile competiţii internaţionale, din cauza eforturilor intense pe care le cere.

Totuşi, potrivit Agerpres, s-ar putea ca Phelps să nu ia startul chiar în toate cele 7 probe înscrise în programul său (100 m şi 200 m liber, 100 m şi 200 m fluture, 200 m spate, 200 m mixt şi 400 m mixt). Nici în 2008, la selecţie nu a concurat în tot ce s-a înscris, 9 probe, luând startul doar în 5.

În schimb, în ce priveşte înscrierile la Omaha Phelps este învins de pe acum de Ryan Lochte, care intenţionează să concureze în 11 probe, dintre care toate cele 7 alături de Phelps.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”