Messi, mesaj pentru poporul argentinian: ce a anunţat căpitanul „pumelor“ pe Twitter, Facebook şi Instagram

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O imagine care spune povestea finalei: Messi (numărul 10), înconjurat de patru nemţi. FOTO: AFP

Fotbalistul de 27 de ani n-a reuşit să-şi îndeplinească visul şi să cucerească Cupa Mondială în Brazilia. După eşecul cu Germania, Leo s-a adresat argentinienilor.

Printr-o decizie controversată, FIFA l-a numit pe Messi drept cel mai bun jucător al turneului final. Până şi Maradona, conaţional şi foarte bun prieten cu Leo, a criticat această opţiune. Din România, Cosmin Olăroiu s-a arătat şi el împotriva alegerii făcute de forul Mondial.

Pentru Messi însuşi trofeul Balonului de Aur al Mondialului brazilian n-a avut nicio valoare. De altfel, acest lucru s-a şi văzut pe faţa starului argentinian, după ce el a primit distincţia la Rio de Janeiro.

Messi nici acum nu şi-a revenit după finala pierdută cu Germania, iar primirea spectaculoasă pe care argentinienii au organizat-o pentru echipa naţională n-a făcut altceva decât să sporească regretele căpitanului „pumelor“ legate de pierderea trofeului suprem în fotbal.

Tocmai de aceea, Leo a publicat un mesaj pentru poporul argentinian pe conturile sale de Twitter, Facebook şi Instagram.

„În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru primirea călduroasă de care am avut parte la revenirea acasă. Ne-aţi copleşit cu dragostea voastră. Îmi cer scuze că noi, ca echipă, n-am putut juca la înălţimea aşteptărilor voastre în finala cu Germania pentru a va face o mare bucurie“, a fost mesajul lui Messi pentru conaţionalii săi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani