Messi, la doi paşi de un coşmar etern: Care sunt ultimele turnee în care are şanse de a cuceri un trofeu cu naţionala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 32 de ani, Lionel Messi a câştigat tot ce se putea la nivel de club şi din punct de vedere individual, dar ridicarea unui trofeu în tricoul naţionalei pare un obiectiv tot mai îndepărtat.

Indiferent de ce vor spune argentinienii sau specialiştii arbitrajului, semifinala cu Brazilia a fost pierdută şi, odată cu ea, s-a mai dus o şansă ca Messi să cucerească un trofeu cu echipa naţională.

Ceea ce înseamnă că, de acum încolo, Leo mai are doar două şanse de a-şi îndeplini visul: fie la Copa America 2020, fie la Mondialul din 2022. 

Totuşi, un eventual triumf în prima competiţie, la anul, pare să fie un scenariu mai aproape de realitate. Iar asta pentru că Argentina va găzdui următoarea ediţie a Copei America, alături de Columbia. Şi dacă Messi va rata trofeul şi pe teren propriu, e foarte greu de crezut că va reuşi câştigarea Mondialului în Qatar, când va avea deja 35 de ani.

Copa America 2019

Semifinale

Brazilia – Argentina 2-0

Chile – Peru 0-3

Finala mică (Argentina - Chile) e programată pentru sâmbătă (ora 22.00, Eurosport), iar finala (Brazilia - Peru) pentru duminică (ora 23.00, Eurosport)

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort