Meci nebun la Wimbledon: a dat 46 de ași și a pierdut. Care este recordul mondial al punctelor direct din serviciu

0
Publicat:

Optimile de finală de la Wimbledon au oferit un meci rar văzut pe terenul de tenis. Nicolas Jarry (29 de ani, 143 ATP) a reușit o performanță cum rar se vede, împotriva lui Cameron Norrie (29 de ani, 61 ATP).

Nicolas Jarry a părăsit Wimbledon, deși a punctat cu serviciul pe bandă rulantă. Captură BBC

Chilianul a reușit nu mai puțin de 46 de ași pe parcursul meciului, dar a trebuit să se recunoască învins până la urmă, la capătul unui meci maraton, de 4 ore și jumătate. Britanicul s-a impus cu 6-3, 7-6 (4), 6-7 (7), 6-7 (5), 6-3 și a obținut biletul către sferturi, unde va da peste al doilea favorit al competiției londoneze, Carlos Alcaraz, care a trecut aseară în 4 seturi de Rublev.

La o înălțime de 2,01 m, principalul atu al lui Nicolas Jarry este serviciul. Totuși, în partida cu Norrie, el a depășit toate așteptările în această privință. Însă, deși a servit o mulțime de ași, reușita lui Jarry este departe de recordul mondial. În 2010, tot pe iarba de la Wimbledon, John Isner făcut 113 puncte direct din serviciu, în timp ce adversarul său, Nicolas Mahut a dat 103 ași.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea