Marius Șumudică, dat afară de arabi. Și-a găsit deja un nou angajament, în România

0
Publicat:

Marius Șumudică (52 de ani) nu mai este antrenorul saudiților de la Al Raed, șefii clubului luând hotărârea de a-i rezilia contractul, deși acesta era scadent la finalul sezonului viitor.

Marius Șumudică va activa ca analist TV. Foto Al Raed

Marius Șumudică mai avea un an de contract în prima ligă din Arabia Saudită, dar a fost data afară de Al Raed, ocupanta locului 10 în ediția precedentă de campionat.

”Mă bucur că am dus la bun sfârșit un an acolo, nu e ușor să reziști un sezon întreg în Arabia Saudită. Le mulțumesc tuturor celor din club. Mai aveam un an contract, dar am hotărât să reziliem din cauza unor diferențe de opinie. Situația era oricum complicată, urmează alegeri pentru alegerea unui nou președinte”, a spus Marius Șumudică pentru gsp.ro.

Ajuns la arabi în în iulie 2022, tehnicianul român a stat pe banca formației sale 31 de meciuri. Echipa lui nu a rupt gura târgului, dar nici nu a excelat. De altfel, și Șumudică recunoaște că, în afară de episodul întâlnirii cu Cristiano Ronaldo după meciul direct, când starul portughez i-a dat tricoul său, nu a prea rămas cu multe realizări.

Va fi analist TV la DigiSport 

Pe 1 iunie 2023, la revenirea în România, Marius Șumudică vorbea despre situația incertă de la Al Raed și transmitea că nu este sigur dacă va continua:

”Dacă va fi ales același președinte, voi continua la Al Raed. Dacă nu, trebuie să îmi plătească ce au de plătit. Nu am nicio variantă de rezervă, am numai o roată de rezervă la mașină. Trebuie să apară ceva. Am terminat un an în Arabia Saudită și nu e așa ușor să termini un an cap coadă acolo.

E greu acolo fără familie, dar am avut și amintiri frumoase. L-am întâlnit pe Cristiano, mi-a dat tricoul, am avut jocuri frumoase, am întâlnit antrenori de calibru: Espirito Santo, Rudi Garcia, Ramon Diaz”, spunea Marius Șumudică.

Antrenorul român și-a găsit imediat un angajament acasă, dar nu la vreo echipă. El va reveni ca analist TV la postul Digi Sport, contractul cu televiziunea fiind suspendat în perioada în care a activat pe banca formației arabe.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco