Marius Oprea, antrenorul de la CS Afumați, a decedat în urma unui accident rutier

0
Publicat:

Marius Oprea, antrenorul secund al celor de la CS Afumați, a decedat în urma unui accident rutier. Accidentul s-a petrecut vineri seară pe DN 2, în zona localității Șindrilița (Ilfov). În urma impactului, mașina lui Oprea a ricoșat pe câmp și a rezultat decesul acestuia. Alte trei persoane, care se aflau în cealaltă mașină, au ajuns de urgență la spital.

Marius Oprea a decedat în urma unui accident rutier. Foto Facebook

Vasile Neagu, antrenorul principal al CS Afumați a declarat pentru ProSport: „E o pierdere imensă, un om, un colaborator, un antrenor profesionist căruia nu cred că îi va ocupa cineva locul. Nu mă regăsesc nici acum, la ore bune după ce am aflat nenorocita veste. Parcă zici că a murit tatăl meu, așa mă simt. Marius era un om de încredere, săritor, ne ajuta, era extrem de implicat în toată activitatea noastră sportivă. Un om care răspundea pozitiv la absolut orice. Nu îmi vine să cred că nu mai e!”.

Iar jucătorii cu care a colaborat și mai mulți oameni de fotbal au lăsat mesaje sfâșietoare pe pagina de Facebook a acestuia.

Oprea a avut școala de fotbal Viitorul București, înainte de a ajunge la CS Afumați. El a mai antrenat și pe Rapid 2 și i-a fost secund lui Mihai Stoica și Marius Șumudică. Marius Oprea a fost fotbalist și a făcut junioratul la Steaua. La seniori a evoluat la echipe precum Danubiana București, TMB București sau Mecon București. Oprea era deținător de licența A de antrenor și colabora cu CS Afumați din 2017. Din 2018 până în prezent a fost antrenor secund la clubul ilfovean.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle