Video Marco, fiul regretatului Mihai Leu, implicat într-un accident la Timișoara Super Rally

0
Publicat:

Marco Leu, fiul regretatului campion Mihai Leu, a avut sâmbătă, 9 august, un accident la Timișoara Super Rally.

FOTO: Captură video

Aflat la volanul unui Audi R8 GT3 LMS, a pierdut controlul și s-a izbit violent stațiile de încărcare electrice TESLA, rămânând suspendată pe un automobil aflat la încărcare, scrie Renașterea Bănățeană. Un bărbat de 63 de ani a fost rănit în urma accidentului.

Marco a fost rănit, iar la faţa locului au intervenit de urgenţă echipaje de ambulanţă şi pompieri. Raliul a fost oprit temporar.

Marco a fost primul pilot care a ieşit pe circuit, într-o cursă demonstrativă, el nefiind printre sportivii înscrişi la start.

Pe 9 august, are loc Super Rally Timișoara, eveniment unic în peisajul automobilismului românesc și este dedicată chiar fondatorului său, legendarul Mihai Leu.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie