Manchester City a pus pe masă oferta pentru Messi. Cât valorează cel mai bun fotbalist al planetei în viziunea şeicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul Diario Sport, citat de AS, anunţă că Manchester City a pregătit o ofertă pentru aducerea lui Messi pe Etihad Stadium.

Potrivit sursei citate, City intenţionează să plătească pentru argentinian suma de 100 de milioane de euro.şi să cedeze alţi trei jucători, pe Bernardo Silva, Gabriel Jesus şi Eric Garcia.  

Această tranzacţie, dacă ar fi acceptată, ar permite grupării antrenate de Pep Guardiola să se încadreze în termenii regulamentului fair-play-ului financiar.

Deşi Barcelona susţine că înţelegerea actuală cu Messi este valabilă până în 2021, iar clauza de reziliere este de 700 de milioane de euro, situaţia contractuală este tulbure. Fotbalistul încearcă să se prevaleze de o altă clauză din contract, care i-ar permite ruperea unilaterală a înţelegerii, doar că, se pare, aceasta ar fi expirat la începutul lunii iunie.

Marţi seara, Messi a înştiinţat oficial, prin fax, clubul de intenţia sa de a pleca. Potrivit jurnaliştilor spanioli, Messi e atât de hotărât, încât nici nu va mai efectua vizita medicală, alături de lotul Barcelonei, în acest weekend. Şi nici nu va mai face vreo şedinţă de pregătire, alături de catalani! 

Lionel Messi a sosit la Barcelona în 2000, la vârsta de 13 ani, şi a evoluat la toate categoriile de vârstă lale clubului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie